4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

sâmbătă, 30 iulie 2011

Ce inseamna Hramul unei biserici?

"Orice lăcaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Auzim vorbindu-se sau scriindu-se, de exemplu, despre Biserica Sfânta Treime, Biserica Înălţarea Domnulul, Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Biserica Sfântul Nicolae, ori biserici ale altor sfinţi. Aceasta înseamnă că respectivele biserici sunt aşezate sub patronajul acestor sfinţi, purtându-le numele. Acest sfânt se numeşte cu un termen slavon hram şi biserica îl primeşte odată cu momentul sfinţirii locului pe care ea urmează să fie construită şi, mai ales, în momentul sfinţirii ei. Această lucrare sfântă este cunoscută cu denumirea de târnosire; slujba este rezervată numai episcopului, preoţii neavând voie să o savârşească.


Cum au luat naştere hramuríle de biserică? Chiar de la începuturile creştinismului, credincioşii au înconjurat cu dragoste, veneraţie şi respect pe eroiii credinţei, adică pe sfinţii lor. Din istoria vieţii şi activităţii Bisericii creştine ştim că, în primele veacuri, când crestinişmul apărea ca.o religie nouă în Imperiul roman, s-a înregistrat cel mai mare număr de sfinţi.

Erau toţi cei care, pătrunşi de adevărurile învăţăturii lui Hristos, primeau moartea cu convingerea că prin aceasta se nasc la viaţa cea nouă, viaţa în Hristos. De aceea şi ziua de pomenire a sfinţilor nu este aceea în care s-au născut, ci ziua în care au trecut la cele veşnice, ziua renaşterii lor spirituale.

Creştinii veacurilor primare ale Bisericii, văzând şi seninătatea cu care sfinţii mucenici şi martiri îşi apărau credinţa şi primeau moartea pentru ea, au nutrit simţaminte de admiraţie şi respect faţă de aceşti eroi ai credinţei. Ei au adunat şi au înmormântat cu grijă şi pietate rămăşiţele trupeşti ale celor care mureau pentru Hristos şi se adunau în fiecare an, de ziua morţii lor, în jurul mormintelor, pentru a-i pomeni, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin citirea actelor vieţii, faptelor şi pătimirii lor. Când creştinismul a început să se dezvolte în libertate, iar cultul divin să ia amploare deosebită, mai ales din secolul al IV-lea, creştinii au zidit biserici pe mormintele martiritor şi mucenicitor, pentru a le păstra şi mai vie memoria.

Mai târziu n-a mai fost cu putinţă ca orice lăcaş să fie înălţat pe mormintele de sfinţi şi martiri. Astfel s-a luat obiceiul ca orice lăcaş sfânt să fie închinat, dedicat sau consacrat unui sfânt al Bisericii. Aşa cum fiecare creştin primeşte la botez un nume de sfânt, la fel şi o biserică, atunci când se târnoseşte, adică se sfinţeşte de către episcop sau arhiereu, primeşte numele unui sfânt în cinstea căruia a fost zidită şi care de acum o patronează şi o ocroteşte. Este ceea ce numim hramul bisericii. Icoana a cărui hram il poartă biserica se pictează în exterior, pe faţada vestică a lăcaşului de cult; în interior ea apare pe catapeteasmă, în stânga icoanei Mântuitorului. Multe biserici au un hram principal şi unul secundar. Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii şi se serbează cu mare fast şi solemnitate."

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor - Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu