4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

sâmbătă, 30 iulie 2011

Ce inseamna Hramul unei biserici?

"Orice lăcaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Auzim vorbindu-se sau scriindu-se, de exemplu, despre Biserica Sfânta Treime, Biserica Înălţarea Domnulul, Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Biserica Sfântul Nicolae, ori biserici ale altor sfinţi. Aceasta înseamnă că respectivele biserici sunt aşezate sub patronajul acestor sfinţi, purtându-le numele. Acest sfânt se numeşte cu un termen slavon hram şi biserica îl primeşte odată cu momentul sfinţirii locului pe care ea urmează să fie construită şi, mai ales, în momentul sfinţirii ei. Această lucrare sfântă este cunoscută cu denumirea de târnosire; slujba este rezervată numai episcopului, preoţii neavând voie să o savârşească.

Acatistul Sfantului Prorooc Daniel

Rugaciuni incepatoare....
Condac 1
Vas ales al lui Dumnezeu, şi sfeşnic al Luminii Celei neapropiate te-ai arătat lumii, Sfinte Proorocule Daniel, învrednicindu-te prin viaţa sfinţită a prooroci cele viitoare. Pentru acesta, ca pe un iconom al tainelor dumnezeieşti şi organ al Duhului Sfânt te cinstim pe tine, cântând: Aliluia!
Icos 1
Născut din neam regesc în Vitora de sus, ai fost dus rob de mic copil din Iudeea în Babilon, împreună cu Ioachim, împăratul Iudeii. Iar darul lui Dumnezeu s-a revărsat din fragedă vârstă în inima ta. Prin minunata judecată ai izbăvit de moarte pe femeia lui Ioachim, Suzana cea curată din mâinile judecătorilor nedrepţi şi desfrânaţi. Pentru aceasta strigăm ţie :
Bucură-te, revărsat de zori al înţelepciunii
Bucură-te, din pruncie dăruit cu cinstea bătrânilor
Bucură-te, ştiutor al celor ascunse
Bucură-te, cumpănă a dreptăţii dumnezeieşti
Bucură-te, arc întins de dreapta lui Dumnezeu
Bucură-te, rază purtătoare de lumină cerească
Bucură-te, stâlp al fecioriei şi al întregii înţelepciuni
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce-şi pun nădejdea în Domnul
Bucură-te, că legea Lui s-a arătat în inima ta vieţuind
Bucură-te, făclie risipind întunericul necunoştinţei
Bucură-te, că descoperi şi ruşinezi tot sfatul viclean
Bucură-te, flacără a Duhului ce arzi pe slujitorii patimilor
Bucură-te, Sfinte Proorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite!

marți, 26 iulie 2011

Programul Slujbelor in saptamana 25-31 iulie 2011

MIERCURI - ora -  19:00 Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul si Psaltirea de rand

 VINERI      - ora - 19:00 - Acatistul Maicii Domnului, Psaltirea de rând si Taina Spovedaniei



SÂMBĂTĂ         - ora - 10: 00 - Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfînta Liturghie
-         ora - 19:00 – Vecernia, Psaltirea de rând si Taina Spovedaniei



DUMINICĂ               - ora - 10:00 - Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfânta Liturghie                                                                                                            

duminică, 17 iulie 2011

Programul slujbelor in saptamana 18-24 iulie 2011

MIERCURI     - ora -  10:00 - Acatistul Sfântului Prooroc Ilie si Sfâna  Liturghie             

 -   ora -  19:00 Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul si Psaltirea de rand

 VINERI      - ora - 19:00 - Acatistul Maicii Domnului, Psaltirea de rând si Taina Mărturisirii

 SÂMBĂTĂ      - ora - 10: 00 - Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfînta Liturghie
   - ora - 19:00 - Vecernia, Psaltirea de rând si Taina Mărturisirii


DUMINICĂ        - ora - 10:00 - Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfânta Liturghie