4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

luni, 30 aprilie 2012

Sfantul Ignatie Briancianinov



Despre inselare



A cazut in inselare mintea ta: a gustat din fructul oprit de Dumnezeu. Fructul a parut minunat privirii iscoditoare si nesocotite; minunat a parut el celui nestiutor, neincercat si lesne crezator; sfatul cel cu gand rau, sfatul viclean indemnand la gustare; gustarea fructului a adus moartea asupra celui ce a gustat. Amaraciunea mancarii otravite fierbe, inca, pe buzele tale; launtrul tau se sfasie din pricina otravii care lucreaza in el. Tulburarea, nedumerirea, intunecarea, necredinta cuprind sufletul tau. Istovit, ravasit de pacat, te uiti "indarat", dupa ce, mai inainte, erai "indreptat spre Imparatia lui Dumnezeu" (Lc. IX, 62; Plansul I).        
Episcopul IGNATIE (Briancianinov)

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Predică la Duminica Mironosiţelor ( Despre rîvna şi bărbăţia de suflet )




Şi a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul (Ioan 20, 18)
Hristos a înviat !
Iubiţi credincioşi,
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost rîvna lor sfîntă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Cîtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormîntul lui Hristos Mîntuitorul nostru ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Predică la Duminica Tomei ( Despre îndoiala în credinţă )



Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut (Ioan 20, 29)
Hristos a înviat !
Iubiţi credincioşi,
În prima zi a Sfintelor Paşti, seara, ne spune Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunşi de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim şi le-a spus: Pace vouă! După ce i-a liniştit, că erau tulburaţi şi cuprinşi de frică şi i-a încredinţat de Învierea Sa din morţi, arătîndu-le mîinile şi coasta străpunse de cuie şi suliţă pe cruce, le-a adăugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi (Ioan 20, 21).

marți, 10 aprilie 2012

In intampinarea Domnului…




Sa dam slava lui Dumnezeu pentru ca ne-a invrednicit a ajunge si Sfanta zi a intimpinarii Domnului nostru Iisus Hristos.Zi de mare bucurie pentru toti crestinii ortodocsi din intreaga lume, dar si pentru credinciosii parohiei ortodoxe din Villarrobledo,

luni, 9 aprilie 2012

MARTURISESC CA...

Marturisesc ca ...



Marturisesc ca.......Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toata inima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit…

Programul slujbelor religioase cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti

EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A SPANIEI ŞI PORTUGALIEI
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
“SFÂNTUL PROOROC DANIEL”  VILLARROBLEDO
CALLE DEL TONO, NR. 103

Programul slujbelor religioase cu ocazia SFINTELOR SARBATORI DE PASTI  2012

Duminica, 8 aprilie – Intrarea in Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos (Floriile) – ora 09:30 – Acatistul Mantuitorului nostru Iisus Hristos urmat de Sfanta Liturghie (Dezlegare la peste)
- ora 20:00 – Denia din Duminica Floriilor
Luni, 9 aprilie – ora 09:00 – Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
-          ora 20:00 – Denie
Marti, 10 aprilie – ora 09:00 – Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
-         ora 20:00 – Denie
Miercuri, 11 aprilie – ora 09:00 – Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
-         ora 20:00 – Denie
Joi, 12 aprilie – ora 09:00 – Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia
-          ora 20:00 Denia celor 12 Evanghelii 
Vineri, 13 aprilie – zi aliturgica
-          ora 20:00 – Prohodul Domnului Nostru Iisus Hristos
 Sâmbăta, 14 Aprilie – ora 09:00 – Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia
Sambata dimineata este ultima zi in care va puteti spovedi si impartasi inaintea Marii Invieri.


SLUJBA INVIERII

-         ora 23:30 - Veniţi de primiţi Lumina! Se va citi Evanghelia Învierii şi vom continua cu Sfânta Liturghie a Învierii
-          02:00 - Vom sfinţi şi împărţi “Paştele”. Vă îndemnăm să aduceţi in traiste sau in cos din mâncărurile servite la masa de Paşti pentru a fi sfinţite.
Slujba Invierii va avea loc la Capela ¨Nuestra Señora de Las Angustias¨ (unde s-a savarsit Slujba Invierii anul trecut, langa cimitir - Plaza de Sta Ana, Villarrobledo).
Duminica, 15 aprilie – ora 11:00 – Slujba celei de-a doua Invieri (citirea Sfintelor Evanghelii în mai multe limbi străine subliniind generalitatea adevărului de credinţă a Mântuitorului Iisus Hristos) – Va avea loc in biserica noastra.

Noaptea de Înviere este una specială pentru toţi creştinii ortodocşi. Este noaptea când întunericul se risipeşte la lumina lumânării care ne luminează calea şi care devine lumina lui Hristos în viaţa noastră. Este noaptea când lăsăm lumina să pătrundă în suflete şi să ne învăluie cu bunătatea milei lui Dumnezeu.
Vă îndemn să lăsaţi alte griji şi să veniţi să primiţi Sfanta lumina a lui Hristos care vă va însoţi tot anul şi veţi umbla ca fii ai luminii risipind întunericul acestui veac.
Vă aşteptăm cu drag. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
          
          Preot paroh: Dan-Constantin Cucul 
          Mobil: 642 957 117  
          parohiaortodoxavillarrobledo.blogspot.com
          parohiaortodoxavillarrobledo.facebook.com

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Predică la Duminica Floriilor



( Intrarea în Ierusalim )
Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos
şi despre orbirea spirituală

Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!
Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei
(Ioan 12, 14-15)
Iubiţi credincioşi,
Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămînţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămînţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

JUDECATA LUI DUMNEZEU


Preotului Karan,

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.

Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.
„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l:5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100:1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29:27).

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Zian Boca)


Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromu la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului. Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloae.

vineri, 6 aprilie 2012

CUVÂNT LA SÂMBĂTA LUI LAZĂR


Despre învierea cea duhovnicească
Lazăre, vino afară! (Ioan 11, 43)

Iubiţi credincioşi,
Minunea învierii lui Lazăr ne este cunoscută tuturor. Am auzit de Marta şi Maria, cele două surori ale lui Lazăr. Am auzit că ei locuiau în Betania lângă Ierusalim, unde adesea poposea Iisus Hristos cu ucenicii, obosit de cale. Am auzit de asemenea că Lazăr s-a îmbolnăvit, că apoi a murit, că a fost îngropat şi în cele din urmă, că a fost înviat de Domnul, când l-a strigat în auzul tuturor: Lazăre, vino afară!

joi, 5 aprilie 2012

Prima ședință de Permanență din acest an, în Episcopia Spaniei și Portugaliei


La sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei din Villalbilla, Madrid, a avut loc marți, 3 aprilie, prima ședință a Permanenței Consiliului Eparhial din acest an, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Timotei. Pe ordinea de zi s-a aflat, întâi de toate, proiectul Catedralei Ortodoxe Române din Madrid, în acest sens fiind prezent și arhitectul Fernando Boga, care a expus detaliat stadiul construcției.

miercuri, 4 aprilie 2012

SAPTAMANA MARE


Programul Deniilor din Săptămâna Patimilor şi ce conţin ele pe scurt:

Duminică seara 08.04.2012– ora: 20:00 Denia pentru Lunea Mare: Ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o pre-închipuire a lui Hristos, care va fi vândut de Iuda. Tot în timpul Deniei de Luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. La Judecata de Apoi, El îi va răsplăti pentru faptele bune pe cei ce “au dat roade” în timpul vieţii şi îi va pedepsi pe cei “neroditori”.

BOALA TREBUIE CAUTATA LA RADACINA

               Un copacel a fost sadit de tatal unui baiat. Copilul tinea la copac ca la un frate si-i purta de grija. Copacelul insa se imbolnavi si i se veatejeau tot mai mult frunzele. Baiatul era foarte amarat din pricina aceasta si in fiecare zi ii smulgea frunzele vestede si-l stropea la radacina cu apa proaspata. Intr-o zi, copacelul si-a plecat varful spre baiat si i-a zis:

"EU RECOMAND O STARE DE VESELIE INTERIOARĂ"

O stare de veselie, de prezenţă permanent...
Ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului.

marți, 3 aprilie 2012

DESPRE INSELARE…

Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna                                         
A cazut in inselare mintea ta: a gustat din fructul oprit de Dumnezeu. Fructul a parut minunat privirii iscoditoare si nesocotite; minunat a parut el celui nestiutor, neincercat si lesne crezator; sfatul cel cu gand rau, sfatul viclean indemnand la gustare; gustarea fructului a adus moartea asupra celui ce a gustat. Amaraciunea mancarii otravite fierbe, inca, pe buzele tale; launtrul tau se sfasie din pricina otravii care lucreaza in el. Tulburarea, nedumerirea, intunecarea, necredinta cuprind sufletul tau. Istovit, ravasit de pacat, te uiti "indarat", dupa ce, mai inainte, erai "indreptat spre Imparatia lui Dumnezeu" (Lc. IX, 62).

           Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?                     
Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea protoparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (inceputul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Simeon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, l852). Constiinta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza impotriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare.

duminică, 1 aprilie 2012

Ea a ales pocăinţa, noi ce alegem...(predici extraordinare la Duminica a V-a din Post a Sfintei Maria Egipteanca)



Biserica noastră, iubiţii mei, Sfânta Biserică Ortodoxă nu este o plăsmuire omenească. Dacă era aşa, în urma atacului sălbatic la care a fost şi este supusă de către duşmanii ei mai vechi şi mai noi, ar fi trebuit să fi fost nimicită, n-ar mai fi existat. Însă lupta aceasta dovedeşte tocmai faptul că Biserica lui Hristos e vie şi lucrează. Pentru că nimeni nu luptă împotriva morţilor. Luptă împotriva celor vii. Biserica deci se menţine, e vie, împărăţeşte şi triumfă în lume.