4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

duminică, 11 septembrie 2011

Arătarea minunată a semnului Sfintei Cruci lângă Atena în anul 1925



Materialul care urmează a fost tipărit în revista „Orthodox Life”, Vol. 22, Nr. 2 (martie-aprilie, 1972), pp. 18-20.
Iată o fotografie cu minunea, aşa cum a apărut în presa vremii…
La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ‘20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste şi anti-bisericeşti. Printre diverse acţiuni ale acestor forţe obscure, s-a numărat şi introducerea samavolnică a calendarului gregorian. Calendarul gregorian era mai curând potrivit pentru afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, din punct de vedere liturgic, însă, el este practic inutil şi chiar dăunător. În fapt, este imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră canonică creştin-ortodoxă. Prin urmare, introducerea unor schimbări în calendarul bisericesc de către o Biserică locală creează o discrepanţă liturgică inadmisibilă în interiorul Bisericii însăşi.

Parohia Villarrobledo

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Un glas inconfundabil...


PREDICA LA DUMINICA INAINTEA INALTARII SFINTEI CRUCI


Caci Dumnezeu asa a iubit lumea incat pe Fiul Sau Cel Unul nascut L-a dat ca orice crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan III, 16)

Frati crestini,

Sfanta Evanghelie de astazi, ne descopere iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Bunul Dumnezeu de la inceput a iubit pe om, caci a pus in el suflet nemuritor si l-a asezat in fericirea raiului ca sa mosteneasca toate bunatatile si frumusetile vesnice. Fiind zidirea cea mai aleasa din toate cate a facut, numai in om a pus o scanteie din El, scanteia dumnezeiasca, care este sufletul omului.
Dar omul profitand de marea libertate pe care i-a dat-o Dumnezeu si invins de invidia diavolului, s-a lasat inselat si calcand porunca Dumnezeiasca si a fost scos afara si aruncat in robia demonilor si a patimilor. Din caza pacatului neascultarii, a mandriei precum si a invidiei diavolului, de atunci inainte tot neamul omenesc trebuia sa mearga in suferintele iadului.

vineri, 9 septembrie 2011


PREDICA LA DUMINICA A XIV-A DUPa RUSALII




Nunta fiului de imparat


... Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei XXII, 12)

Frati crestini,

Domnul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, multe pilde ne infatiseaza pentru a ne pregati cat mai bine si a ne curati sufletul pentru Imparatia cerului. Una din acestea este si pilda cu "Nunta fiului de imparat�, pe care am auzit-o din Sfanta Evanghelie de astazi. Aceasta a fost rostita cu patru zile inainte de moartea Sa, marti in saptamana cea mare.
Sa fim cu luare aminte, ca sa nu pierdem folositoarele invataturi ce le desprindem din frumoasa pilda. Pentru a putea fi primiti la ospatul de nunta al Fiului lui Dumnezeu, nu e de ajuns a fi numai botezat si a avea credinta, ci trebuie sa fie omul imbracat cu harul sfintilor, adica sa aiba sfintenia si dragostea crestina.

miercuri, 7 septembrie 2011


Despre Sf. Ioan Cucuzel (şi minunea Maicii Domnului)



Sf Ioan Cucuzel (apr. 1280-1360)
În marea şi întâia cetate a lui Justinian, numită Dirahion, era un tânăr orfan de tată şi pe care mama lui, ca o femeie dreptcredincioasă şi iubitoare de Dumnezeu ce era, l-a dat să înveţe Sfintele Cărţi. Şi era el foarte deştept cu mintea, iar mai ales fiind un bun cântăreţ toţi îl lăudau, zicându-i „Cucuzel” (cel cu glas îngeresc).
În vremea aceea, după cum a fost obişnuinţă pe la curţile împărăteşti, totdeauna ca să caute pe cei mai frumos grăitori şi cu glas frumos, aflând şi pe Cucuzel, l-au trimis să înveţe ştiinţa cea muzicească (adicăPsaltichia) până ce se va face desăvârşit întru dânsa. Deci el, ca unul ce era din fire isteţ la minte şi înţelept, în puţină vreme a învăţat toată ştiinţa, pentru care lucru împăratul, iubindu-l foarte mult, voia să-l însoare şi să-i dea bogate daruri. După o vreme însă, văzând el că toţi boierii îl respectau, ca şi împăratul, care îi arăta o deosebită dragoste pentru cântarea lui cea cu mult meşteşug muzicesc şi pentru glasul lui cel minunat, se întrista foarte, temându-se ca nu cumva pentru slava cea vremelnică să se păgubească de bucuria cea cerească. Acestea gândind el, căuta vreme cu prilej ca să se ducă din lume.

Predică la Naşterea Maicii Domnului ( 8 septembrie )





Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru...
(Troparul praznicului)




Iubiţi credincioşi,

Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:
Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gîndit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfîrşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfîrşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.

marți, 6 septembrie 2011

Nasterea Maicii Domnului - Sfanta Maria Mica



Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Sinaxar 8 Septembrie


În această lună, în ziua a opta, pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.
Nasterea Maicii DomnuluiTatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.

Inaintepraznuirea Nasterii Maicii Domnului; Sfantul Mucenic Sozont



Inaintepraznuirea Maicii Domnului
Sa aveti instiintare, fratilor, ca intru aceasta zi este Inaintepraznuirea Nasterii Preasfintei si de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria. Sa va adunati deci in biserici la rugaciune, pentru ca in aceasta zi este inceputul mantuirii noastre. Ca intru aceasta zi, pe noi cei ce am calcat poruncile lui Dumnezeu si am cazut in adancul rautatilor si ne-am facut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrand sa ne izbaveasca din aceasta robie si sa Se pogoare spre izbavirea noastra si cu o noua zidire sa ne innoiasca pe noi, a trimis pe ingerul Sau si a binevestit dreptilor Ioachim si Ana nasterea Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, adica pe aceea care este, dupa trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Viaţa şi activitatea


Moise provenea din seminţia lui Levi: „Şi iată numele fiilor lui Levi după neamurile lor; … Amram a luat-o de fremeie pe Iochebed, fata unchiului său, iar aceasta i-a născut pe Aaron şi pe Moise, precum şi pe Miriam, sora lor” (Ieşire 6, 16 şi 20). Tribul lui Levi se remarca drept cel mai talentat şi admirabil ataşat la cultura egipteană, dar păstrând ca intr-un sicriu viu, tradiţiile părinţilor, credinţa strămoşilor şi aşezămintele lor.  

Sfântul Prooroc Moise (4 septembrie)

Puţine persoane sfinte, descrise în paginile Sfintei Scripturi, se bucură de renumele imens pe care îl are marele Profet MOISE – omul prin care Dumnezeu a vorbit poporului ales şi tuturor oamenilor, vestindu-le voia Sa. Marelui Moise îi datorăm primele cinci cărţi ale Bibliei, el fiind astfel primul om care a fixat în scris, pentru totdeauna, revelaţia dumnezeiască. A fost un mare profet, un om sfânt, un conducător strălucit al poporului lui Dumnezeu, un mare preot, un teolog, un mare cărturar, un organizator de excepţie al primei mari religii monoteiste, pe care a rânduit-o aşa cum i-a fost revelată direct de Dumnezeu. Biserica îl cinsteşte pe acest mare om al credinţei în ziua de 4 septembrie.
Din paginile Scripturii ştim că s-a născut în Egipt şi că era din neamul lui Levi. A trăit între secolele XIV –XIII î.Hs, conform cronologiilor întocmite de cei care au studiat viaţa sa. În vremea naşterii sale, evreii erau aspru prigoniţi de către Faraon, care vedea în ei un mare pericol, pe care dorea să-l stârpească, omorând pruncii de parte bărbătească din familiile evreilor. Mama lui Moise, dorind să-şi scape pruncul,

PREDICA LA DUMINICA A XII-A DUPA RUSALII


Tanarul bogat


Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica? (Matei IX,16)

Frati crestini,

Cu 5000 de ani inainte de venirea Domnului Hristos, inteleptii si stapanitorii lumii acesteia propovaduiau si fericeau in cuvantarile lor pe cei bogati, puternici, veseli si satui. Lumea ii asculta si ii urma, pentru ca toti alergau in goana mare dupa averi, placeri, bani si pacate. Cei puternici zdrobeau pe cei slabi si mici, cei bogati si avuti radeau si dispretuiau pe cei saraci, necajiti si suparati.
Razboiul omului contra omului era pretutindeni, iar pacea, nicaieri. Lumea se zbatea in intunericul patimilor si pretutindeni satana pusese stapanire pe viata omului. Iata ca intr-o zi, intr-o tara mica apare pe un munte frumos in Galileia Fiul lui Dumnezeu � Iisus Hristos. Aduna pe langa Sine niste tarani saraci si pescari de pe Marea Galileii si isi deschide gura Sa cea sfanta aici pe munte, rostind cele mai minunate cuvinte care au rasunat peste veacuri.
Fericiti cei saraci cu duhul, cei curati si umiliti, fericiti cei ce fac milostenii. Iubiti pe vrajmasii vostri, mangaiati pe cei care va prigonesc, caci voi sunteti fii lui Dumnezeu, ai Aceluia care a facut cerul, pamantul si toate cate exista in univers. Fiti desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru este desavarsit. Cuvintele acestea minunate, pe care nu le mai auzise nici o ureche omeneasca pana atunci, au strabatut pana la marginea pamantului si au ajuns pana aici.

miercuri, 31 august 2011

Programul slujbelor in perioada 1 - 30 septembrie 2011

Programul slujbelor în perioada 1 - 30 septembrie

VINERI, 2 septembrie - ora 20:00 - Acatistul Maicii Domnului şi Psaltirea de rând, Taina Spovedaniei;
SÂMBĂTĂ, 3 septembrie - ora 10:00 - Acatistul Sfântului Prooroc Daniel şi Sfânta Liturghie;
                                          - ora 20:00 - Vecernia si Psaltirea de rand, Taina Spovedaniei;
DUMINICĂ, 4 septembrie  - ora 10:00 - Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfânta Liturghie;
                                             - ora 19:00 - Taina Sfantului Maslu;
MIERCURI, 7 septembrie - ora 20:00 - Vecernia si Psaltirea de rand, Taina Spovedaniei;
JOI, 8 septembrie, Nasterea Maicii Domnului - ora 10:00 - Acatistul Maicii  Domnului si Sfanta Liturghie;

marți, 30 august 2011

Sfintii Rafail, Irina si Nicolae

 

(9 aprilie)
Marti, in Saptamana Luminata
Sfintii Rafail (Rafael), Irina si Nicolae au patimit mucenicia din mainile turcilor, in insula greceasca Lesvos - Lesbos, la anul 1643. In anul 1959, cei trei sfinti Martiri au inceput sa se arate unui mare numar de persoane cu viata curata: barbati, femei, copii. Rafael era staretul manastirii din Karyes, de langa satul Thermi - Lesvos, Nicolae era diaconul sau, iar Irina era o fecioara in varsta de numai 12 ani, fiica primarului din Thermi, care se afla la manastire, impreuna cu parintii ei, in momentul in care turcii au navalit in sfanta biserica.

luni, 1 august 2011

Programul slujbelor religioase in perioada Postului Sf. Marii (01.08 - 15.08)

LUNI, 01.08 -  ora 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului urmat de Cateheza: “De ce o cinstim pe Maica Domnului?”
MARTI, 02.08 - ora 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului urmat de Cateheza: “Este Maria, Maica Domnului, Fecioara?”
MIERCURI, 03.08 - ora 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului si Psaltirea de rand urmate de Cateheza: “Putem vorbi de Maica Domnului fara Iisus?”
JOI, 04.08 - ora 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului urmat de Cateheza: “Maica Domnului si Minunea Nasterii lui Hristos”
VINERI, 05.08 - ora 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea de rand  urmate de Cateheza: “Cine au fost fratii lui Hristos?1”; Taina Sfintei Spovedanii