Despre scopul vieţii

Deseori se pune întrebarea. Care este scopul vieţii unui creştin. Găsim răspuns la această întrebare numai şi numai în paginile Sfintei Scripturi. Acolo fiecare creştin ortodox îşi găseşte răspunsul şi mângâierea. Cei ce nu ascultă de Cartea Sfântă sunt ca oamenii care umblă în întuneric, căutând lumina. Scopul însă este unul. De a ne mântui. De a căuta şi de a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu. Acest adevăr etern ni sa descoperit încă din primele cuvinte cu care a ieşit la predică Mântuitorul nostru: „Pocăiţi-vă pentru că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor" (Matei 4;17). Dar de fapt, dacă stăm să medităm atent, întreaga Sfântă Scriptură doar despre Împărăţia Cerurilor şi ne vorbeşte. Sf. Ioan Botezătorul cu aceasta şi-a început predica sa. Mântuitorul nu o singură dată în pilde a încercat să tâlcuiască şi să explice cu ce putem asemăna Împărăţia Cerurilor, doar pentru ca oamenii să o caute. Toate celelalte evenimente, Înălţarea, Schimbarea la Faţă pe Muntele Taborului, în fine fiind spus, arătările din lumea de dincolo, nu tot despre aceasta aduc mărturie? Toate aceste evenimente şi învăţături ne dovedesc la sigur despre faptul că întreaga Sfântă Scriptură doar spre Împărăţia Cerurilor caută să ne îndrepte nouă privirile. Ne arată calea şi modul cum trebuie să mergem. Desigur mai întâi calea, deoarece trebuie să ştii mai întâi unde mergi şi abia după, cum să mergi... Mântuitorul nostru ne învaţă calea pe care trebuie să mergem, şi nu doar ne vorbeşte de ia, ci ne şi o arată. El primul merge pe drumul Crucii. Face acest lucru într-adevăr ca Păstorul cel bun care îşi pune viaţa pentru oile sale. De aceea a pătimit, sa răstignit şi sa înălţat la cer, pentru a ne arăta nouă calea pe care suntem datori să mergem şi noi. Mai mult ca atât, cu toate că Păstorul nostru sa înălţat la cer El nu nea lăsat singuri pe acest pământ, afirmând foarte clar: „...şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei 28;20).Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, spune Domnul nostru, Eu sunt Păstorul cel bun, care îşi pune viaţa pentru oile sale. De cum însă oaia se rătăceşte şi se îndepărtează rămânând fără de stăpân, ea fuge în toate părţile, iar lupul aceasta stă şi aşteaptă. Să răpească şi să sugrume. Atât timp însă cât păstorul este alături, oile se simt în siguranţă. Ele se simt înţelepte, nu pentru faptul că au raţiune şi au gândire, ci pentru faptul că se văd ocrotite de păstorul său. Cu părere de rău, astăzi vedem pe creştinii noştri ca pe nişte oi, care s-au rătăcit de Păstorul său. Umblă, caută, bat, cearcă să plece undeva să se îmbogăţească care cumva... Toate acestea pentru că l-au pierdut pe Păstor. Nu-L văd înaintea lor pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Tot aşa rătăcea lumea şi până la venirea lui Mesia, fiind ca nişte oi rătăcite, care de frica morţii şi de frica lupului fug, rătăcindu-se tot mai tare de păstor şi de turmă. Rău au avut de pătimit toţi cei care s-au îndepărtat de Păstor şi de turmă. Nu trebuie să uităm niciodată de Sodoma şi de Gomora, de timpul lui Noe, de istoria poporului evreu, care ori de câte ori sa depărtat de Dumnezeu a fost bătut, nu de Dumnezeu, ci de propriul orgoliu şi de propria prostie. De faptul că nu au dorit să asculte de Păstor. Fiecare dintre noi ne-am confruntat neapărat în viaţa noastră cu anume situaţii, când trebuia să alegem între voia lui Dumnezeu şi voia personală sau voia celor din jur. Răspunsul vine foarte clar din mărturia adusă de Sfânta Scriptură: „Căutaţi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă". Ferice de cei ce fac voia lui Dumnezeu şi nu a oamenilor! Preot Iulian Raţă Sursa:http://www.ortodoxia.md