Prima duminica din Postul Sfintelor Pasti, duminica dedicata credintei ortodoxe a fost sarbatorita in Parohia Ortodoxa „Sfantul Prooroc Daniel”din Villarrobledo prin comuniune in rugaciune cu credinciosii comunitatii ortodoxe ucrainene din orasul nostru.
Astfel, Sfanta si Dumnezeasca Liturghie a Sfantului Vasile Cel Mare a fost savarsita de catre parintele paroh roman, parintele Cucul Dan Constantin si parintele paroh ucrainean Petru la capela „Nuestra Señora De Las Angustias”.
La Sfanta Liturghie a participat un numar considerabil de credinciosi ai ambelor comunitati, bucurandu-se de impreuna slujire, ca popoare crestine ortodoxe.
Pentru ca anul acesta duminica ortodoxiei s-a sarbatorit in prima saptamana a lunii martie, duminica in care in parohia noastra s-au impartit martisoare, atat doamnele cat si domnisoarele din comunitatea ucraineana au primit cate o felicitare si un martisor, cunoscand astfel traditia romaneasca a inceputului de primavara.
Multumim parintelui Petru cat si intregii comunitati pastorite de sfintia sa pentru ca au acceptat invitatia parintelui Cucul Dan Constantin, de a sluji in duminica ortodoxie impreuna ca si frati crestini ortodocsi.
Multumim de asemenea comunitatii catolice din oras pentru ca ne-a pus la dispozitie acest spatiu intr-o zi atat de speciala pentru intreaga comunitate ortodoxa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu