Mitropolitul
Timişoarei († 1656)
(15 septembrie)
Acatistul Sfantului Iosif Cel Nou de la Partos
Acest ierarh sfînt şi purtător de
Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul
Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie de creştini valahi. Din botez se numea Iacob.
Rămî-nînd orfan de mic, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vîrsta de 12
ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte.
Cînd avea 15 ani, tînărul Iacob este
chemat de Hristos la sfînta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului
din localitate.
După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea
Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima
marelui şi îngerescului chip sub numele de Iosif.
La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif
"Valahul" s-a nevoit mulţi ani de zile, împreună cu numeroşi alţi monahi greci,
români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul
desăvîrşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi,
făcîndu-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la
măsura desăvîrşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al
rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia
vieţii sale avea încă şi darul facerii de minuni, vindecînd multe boli,
îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era chemat în multe mănăstiri atonite şi
vindeca pe călugări de grele suferinţe trupeşti.
Văzîndu-l umbrit de harul Duhului Sfînt,
părinţii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcîndu-l preot, l-au
rînduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atît de iscusit
povăţuitor de suflete, încît ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol.
Pentru aceea a fost rînduit egumen la Mănăstirea Sfîntului Ştefan din
Adrianopol, pe care o conduce cu multă în-ţelepciune şase ani. Apoi este numit
egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării
Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni.
După ce formează numeroşi fii
duhovniceşti, se retrage în linişte în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposînd
mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfînt, au ales
păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deşi avea 80 de ani, fiind vestit
în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfînt încă din viaţă.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi
aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit
mare apărător al Ortodoxiei, mîngîind şi povăţuind către Hristos timp de trei
ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvînt,
blînd la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui
Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punînd mîinile pe capul lor
şi rugîndu-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce
cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Căci, ieşind din biserică cu Sfintele
Taine în mîinile sale şi rugîndu-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o
ploaie puternică şi s-a stins focul.
În anul 1653, Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou
se retrage la Mănăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna
anului 1656 îşi dă sufletul în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în
vîrstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie
1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi,
Dumnezeul părinţilor noştri!
În această zi, pomenirea cuviosului
Filotei Presviterul şi făcătorul de minuni, care a prefăcut apa în vin, şi o
piatră mare la alt loc a mutat-o cu cuvîntul, al cărui cinstit trup la un an
după moarte, doi preoţi vrînd să-l ia pe el din mormînt, ca un viu şi-a întins
mîinile şi i-a apucat de spate şi a păşit de trei ori, şi încă a izvorît şi mir
tămăduitor.
Şi pomenirea Sfîntului Mucenic Porfirie
care fiind dintre saltimbanci înaintea ochilor împăratului Iulian (361-363),
urîtorul de Dumnezeu, rîzînd de creştini, fiindcă era păgîn, a intrat în apă, ca
şi cum ar vrea să se boteze. Şi cînd s-a afundat, după chipul botezului
creştinesc, cu chemarea numelui prea Sfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi
al Sfîntului Duh, prin cea minunată lucrare a darului lui Dumnezeu, din
necredincios, după cum era, s-a schimbat creştin şi mărturisindu-L pe Hristos;
împăratul l-a chinuit foarte şi l-a tăiat cu sabia pentru Hristos.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Macsim, cel
ucis de sabie, şi a Sfintelor două fecioare Muceniţe care, prin sfîrşit de sabie
şi-au pus capetele lor, pentru dragostea Mirelui Celui fără de moarte, şi a
Sfinţilor Mucenici Teodot şi Ascliad care au fost chinuiţi pentru
Hristos.
În această zi, aflarea moaştelor Sfîntului
întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi aflarea moaştelor Sfîntului Acachie,
episcopul Melitinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu