O mare indignare ne-a cuprins inima,
vazand purtarea neomeneasca a datornicului din Evanghelia de astazi. El datora
stapanului sau 10.000 de talanti, o suma enorma in banii nostri. Deoarece nu
avea cu ce sa plateasca, stapanul lui a poruncit sa-l vanda pe el, pe nevasta
lui, pe copii si tot ce avea, ca sa-si plateasca datoria.
Iata in ce
grozava nenorocire era sa cada toata familia aceasta. Dar, a fost de ajuns ca
sluga aceasta sa faca o mica rugaciune, sa cada in genunchi, cu lacrimi la
picioarele stapanului sau si acesta, plin de mila si de bunatate, sa ierte toata
datoria si sa-l slobozeasca. Iata insa, ca, pe cand mergea el linistit spre casa
sa, si inca nu i se uscase bine lacrimile cu care ceruse iertare iar praful de
pe genunchi nu i se scuturase, intalneste pe un prieten al sau care ii era lui
dator o suta de dinari, o suma foarte mica.
Se repede la el, ii pune
mana in gat si il sugruma zicandu-i: "Plateste-mi tot ce-mi esti dator". La
strigatul acesta neomenos si brut, nenorocitul acela cerea zadarnic ragaz, caci
tovarasul lui era fara mila si surd la rugaciunea acestuia, uitand de binele
ce-i facuse stapanul sau.
Vai, ce priveliste revoltatoare! Dar bine a
facut stapanul care l-a chemat inapoi pe netrebnic si l-a aruncat in temnita sa
se chinuiasca fara incetare. Uitucul si nerecunoscatorul acesta isi merita
pedeapsa.
Dar, sa nu ne miram prea mult de purtarea robului
nemilostiv si sa nu-l osandim, fiindca ne osandim pe noi insine. Si noi suntem
ca si el, ba mi se pare ca mai mult, fiind chiar mai rai ca el. In timp ce
dansul avea o datorie iertata de un stapan oarecare, noi avem sumedenii de
faradelegi trecute cu vederea de insusi Dumnezeu.
In vreme ce sluga
aceea cerea numai banii sai inapoi, noi am vrea si sufletul semenilor nostri,
care ne-au gresit cu ceva. Pentru o lovitura, dam zece lovituri; pentru o
nedreptate, zeci de razbunari; pentru o jignire, ani de manie si de invrajbire.
Sa nu ne amagim, infricosata va fi pedeapsa stapanului. De vrem sa avem parte de
mila Celui de sus, de vrem sa ne mantuim sufletele, avem o singura cale:
iertarea aproapelui nostru.
Unul din sfintii parinti din Pateric
spune ca sunt trei feluri de iertari pe pamant:
1. Oamenii care au
ajuns la inaltimea aceasta, de a ierta pe vrajmasi si de a-i iubi, se numesc
fiii lui Dumnezeu, caci se aseamana cu Mantuitorul care a iertat pe vrajmasii
sai.
2. Oamenii care tin minte raul se numesc fiii lui Adam.
3. Cei ce nu se pleaca cu nici un chip si stau invartosati si
intepeniti de mandrie si ingamfare se numesc fiii celui viclean.
Asa
vedem ca a zis Mantuitorul robului neiertator din Evanghelia de astazi: "Rob
viclean". Toti acestia isi pierd sufletul daca ii va apuca moartea in viclesug,
vrajmasie si dusmanie.
Imparatul din Evanghelia de astazi, care a
vrut sa se socoteasca cu robii sai, este Bunul Dumnezeu, Imparatul Slavei
cerului si al pamantului. Robul care datora 10.000 de galbeni inchipuie pe
fiecare dintre noi toti, care am primit din mana Celui Preainalt atatea bogatii,
daruri si avere, incat sa nu se poata socoti valoarea lor.
Dumnezeu
ne-a dat cerul, soarele, luna si stelele, norii cu ploile, lumina si caldura,
aerul si apele; ne-a dat pamantul cu toate bogatiile de pe el, bunatatile si
toate florile, animalele si pasarile. Pestii apelor si tot ceea ce exista pe
pamant, in ape si in aer. Toate le-a dat in stapanire omului. I le-a dat ca o
zestre, ca sa-i fie de folos. L-a imbogatit Dumnezeu pe om cu ochi ca sa vada,
cu gura sa vorbeasca, cu urechi sa auda, picioare sa umble, maini sa lucreze si
minte cu care sa gandeasca si sa judece. Mare lucru este mintea la om.
Toate aceste bogatii pe care le-a primit omul de la Imparatul Slavei,
Dumnezeu, au asa de mare valoare ca un om niciodata n-ar putea plati Stapanului
Ceresc, chiar de ar fi viata sa pe pamant mii de ani. Ce avem noi? Cu ce am
venit noi pe pamant? Goi am venit si goi plecam! Plangand am venit si, poate,
plangand plecam.
Cu toate acestea, omul netrebnic si nerecunoscator
vine si el o data pe an la biserica, da o liturghie, spune o mica rugaciune si i
se pare ca a facut foarte mult pentru Dumnezeu. Desi a primit atatea daruri,
peste care Dumnezeu l-a pus stapan, incepe sa huleasca numele Celui Atotputernic
si sa carteasca impotriva Lui. S-au invatat multi sa se vaiete ca sunt saraci,
ca au trebuinta de multe. De fapt, se plang tot acei care au.
Dar,
toti nemultumitii acestia au uitat de marea bogatie primita de sus de la Tatal
Ceresc. Ce ne-ar folosi noua daca am avea inainte toate frumusetile lumii si ar
fi ale noastre, daca n-am avea ochi sa le vedem? Daca ai avea inainte toate
bunatatile, la ce ti-ar folosi daca, din cauza unei boli, nu te poti apropia de
ele, daca n-ai putea sa umbli pe picioarele tale si sa te duce unde vrei, daca
nu te-ai putea folosi de mainile tale sa lucrezi si sa te servesti cum iti
place?! Iata, deci, ce bogatie mare avem de la Dumnezeu, aceste madulare
sanatoase pe care trebuie sa le punem in slujba Sa, nu in slujba vrajmasului
diavol.
Cu toate acestea, omul tot indaratnic si nerecunoscator este.
Aude clopotul bisericii in duminici si sarbatori cum il cheama Dumnezeu ca sa-I
multumeasca pentru toate darurile Sale, dar el nu vrea sa auda. O zi pe
saptamana a oprit-o Dumnezeu pentru El, Ziua duminicii, e ziua Lui. Numele
acesta "Duminica" e de la Dumnezeu, pentru ca omul sa-I cinsteasca numele si,
venind la casa Lui, sa-I aduca jertfa de lauda si prinos de recunostinta pentru
toate cele primite.
Dar unii nu vor sa auda, iar altii, daca vin, vin
tot cu interese pamantesti, vin sa ceara de la Dumnezeu sa le dea si iar sa le
dea. Dar, unde este multumirea pentru tot ce s-a dat? Cati recunosc ca sunt
datori, nespus de mult, sa vina la Sf. Lui Casa sa mai plateasca din datorii?
Alearga omul dupa treburi cu masina, cu avionul, ba si prin tari straine, ca sa
castige vant, praf si cenusa. Unii se intorc, altii nu se mai intorc de loc, sau
se intorc schiloditi, pentru nimicuri pamantesti. In acest timp, Dumnezeu ne
asteapta mereu, aici in casa Lui, ca sa platim din datoriile noastre.
Sluga care era datoare 100 de dinari acelui rob nemilostiv si care a
fost osandita la inchisoare pana va plati datoria inchipuie pe datornicii
nostri, fratii nostri, gresitii nostri.
Daca nu iertam din inima pe
cei ce ne supara cu ceva, ii osandim sau ii pagubim cu ceva, sa stiti ca
savarsim un pacat strigator la cer si, cat de curand, vine fara de veste
Stapanul de sus sa ne zica si noua: "Sluga vicleana, toata datoria ti-am
iertat-o, fiindca M-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de
tovarasul tau precum si Eu am avut mila de tine?".
Va fi atunci vai
si amar de noi, caci vor curge bataile de la Imparatul de sus, in lume aceasta,
in diferite feluri. Daca nu iertam si nu ne impacam, indreptandu-ne, ne va da si
pe noi la sfarsit pe mana chinuitorilor si vom merge la temnita iadului pentru
totdeauna.
Mai departe, ne spune Sf. Evanghelie ca prietenii celui
inchis pentru 100 de dinari s-au intristat foarte mult si s-au dus de au spus
stapanului lor toate cele petrecute. Acesti prieteni sunt ingerii nostri
pazitori, caci nu suntem singuri, ci fiecare are cu el pe ingerul sau pazitor pe
care l-a primit la botez. Acesti prieteni mai inchipuie si pe sfintii a caror
nume il purtam fiecare, sau a caror icoana o avem in casele noastre. Acestia
toti spun, pe drept cuvant, toate cate le facem noi, aici pe pamant, fratilor
nostri, aproapelui nostru.
Auzind Imparatul spune Sf. Carte a
chemat la el pe robul cel nemilostiv si i-a zis: "Rob viclean, eu ti-am iertat
toata datoria fiindca M-ai rugat, oare nu se cadea sa ai si tu mila de tovarasul
tau, cum am avut eu mila de tine?"
Vedeti, aici Domnul pune accent pe
rugaciune, caci zice: "... ti-am iertat toata datoria fiindca M-ai rugat...".
Fara rugaciune, deci, fara recunoasterea gresalelor facute si fara a ne cai de
cele facute, nu primim iertare. Stapanul s-a maniat pe sluga vicleana si a dat-o
pe mana chinuitorilor, aruncand-o in temnita pana va plati tot. De aceea, a zis
Domnul Hristos altadata: " Impaca-te cu parasul tau cata vreme esti pe drum cu
el", adica cat suntem inca in viata aceasta. Sa nu ne apuce moartea neimpacati
cu cei ce ne-au gresit, sau le-am gresit cu ceva, caci la moarte s-a sfarsit
drumul si mergem sa dam seama de faptele noastre. Atunci vom fi dati pe mana
temnicerilor iadului si vom fi chinuiti pana vom plati tot.
Domnul
Hristos ne spune mai departe ca asa va face Tatal Ceresc celor care nu iarta din
inima pe cei ce le-au gresit. Auziti, din inima trebuie sa iertam, nu numai din
gura, sa spunem si noi asa cum zic unii: "L-am iertat, dar nu-l pot uita!"
Domnul Hristos ne-a dat pilda de iertare chiar cu viata Sa. El a
iertat pe toti pacatosii si chiar pe vrajmasii lui Dumnezeu cand a fost scuipat
in fata, hulit si batjocorit, batut cu bice si condamnat la moarte, incununat cu
spini, rastignit si pus la un loc cu talharii, El se roaga Tatalui Ceresc si-I
cere sa le ierte tot pacatul, pentru ca nu stiu ce fac. Iata pilde de rabdare
pentru noi.
Cine a fost mai hulit si batjocorit ca Domnul Hristos?
Si, totusi, El a iertat, caci stia ca autorul tuturor relelor este diavolul.
Diavolii facusera din cei ce L-au rastignit pe Iisus niste unelte ale lor, si nu
mai stiau, sarmanii, ce fac, caci erau imbatati de rautatea demonilor si strigau
cu totii: "Rastigneste-L!" De aceea, ne porunceste si noua Domnul Hristos sa
iubim chiar pe vrajmasii nostri.
Aceasta este una din poruncile
Mantuitorului. Acesti vrajmasi ai nostri, facandu-ne rau, ne fac totusi un mare
bine. Aceasta porunca au implinit-o toti sfintii lui Dumnezeu si primii crestini
care s-au mantuit. De aceea, Sf. Ap. Pavel zicea: "Iar mie sa nu-mi fie a ma
lauda fara numai in Crucea Domnului Hristos, prin care lumea s-a rastignit fata
de mine si eu fata de lume". Un crestin adevarat trebuie sa fie mort fata de
lume, fata de ispitele ei, fata de amagirile ei.
Asa se spune despre
un crestin care nu intelegea cuvintele acestea ale Sfantului Ap. Pavel, ca el
s-a rastignit fata de lume, si s-a dus la un pustnic sa-l lamureasca. Ca sa-l
faca sa inteleaga, pustnicul l-a trimis intr-un cimitir sa ocarasca mortii. S-a
dus omul acolo si, aruncand cu pietre pe morminte, a inceput sa strige:
"Pacatosilor, putrezitilor, ce de pacate ati mai facut si voi in viata, ce rai
si lacomi ati mai fost, vai voua nenorocitilor, ati ajuns acum mancare
viermilor!"
Dupa ce a zis el multe si de toate s-a intors inapoi la
pustnic.
Ai facut cum ti-am spus? a intrebat pustnicul.
Am facut, parinte i-a raspuns omul nostru. I-am ocarat si le-am
zis destule cuvinte grele.
Si ce ti-au raspuns mortii? mai
intreba pustnicul.
Ei n-au zis nimic, numai eu am vorbit! raspunse crestinul.
Acum du-te din nou la cimitir il indemna
pustnicul si vorbeste-i de bine, lauda-i, spune-le cuvinte cat mai frumoase.
S-a dus omul din nou si a inceput sa laude mortii, zicand: "Ferice de
voi, mortilor! Ce viata frumoasa ati avut voi! Ce frumos cantati voi la biserica
si ce frumos vorbeati la lume despre Dumnezeu! Ce de milostenii ati facut si ce
credinciosi ati fost, ferice de voi!"
Dupa ce i-a laudat bine, s-a
intors la pustnic si i-a spus ca a facut intocmai.
Ei, zise
pustnicul, si ce ti-au grait mortii cand il slaveai cu vorbe frumoase?
Nimic, raspunse omul, numai eu am vorbit. Le-am zis destule bune si
numai eu vorbeam.
Ei, vezi dragul meu, daca vrei si tu ca sa te
mantuiesti fa tot asa: fa-te mort fata de lume, adica sa nu primesti hulele,
ocarile, defaimarile si vorbele rele si urate si sa nu iei seama nici laudele,
vorbele frumoase si ispititoare si, asa, vei calca peste toate ispitele,
implinind cuvantul Domnului, al iertarii si iubirii de aproapele.
Noi
nu trebuie sa ne razbunam pe vrajmasii nostri, ci sa-i compatimim, sa-i plangem,
caci merg in chinurile iadului si acolo vor plati cu varf si indesat toata
vrajba si rautatea lor. De ce sa ne mai razbunam noi, caci oricum, dreptatea lui
Dumnezeu nu-i va ierta daca nu se vor pocai. Prin rugaciunea domneasca Tatal
nostru Mantuitorul ne-a legat si mai strans, asa ca sa nu ne putem nici ruga,
daca nu iertam pe cei ce ne-au gresit.
Vedeti dar, ca vrajmasii ne
fac un bine! Credeti ca sfintii mucenici, care sunt acum incununati in cer cu
asa mare stralucire si fericire, ar mai fi fost atat de cinstiti de ingeri, de
sfinti si de Dumnezeu, daca nu erau vrajmasii care sa-i chinuie, sa-i vorbeasca
de rau si sa-i munceasca?! Dar cati inteleg lucrul acesta? Cati dintre noi
intelegem ca vrajmasii ne fac un mare bine pentru suflet?
Foarte
miscatoare si frumoasa fapta a facut un credincios, tocmai pe patul mortii sale,
ca sa ia pilda si ceilalti ai casei lui. El avea un vecin care toata viata sa il
necajise, il suparase in fel de fel de chipuri. Acum, la ultima suflare, il
chema si-i dadu un C.E.C. cu o anumita suma de bani, pe numele lui, pe care
batranul ii pusese inca de pe cand putea sa umble. Vazand aceasta, ceilalti ai
casei au ramas mirati de faptul lui si l-au intrebat de ce a facut acest lucru?
El le-a raspuns: "Vecinul meu, prin necazurile pe care mi le-a pricinuit, mi-a
facut cel mai mare bine, pentru ca m-a intarit in rabdare, m-a facut sa ma rog
neincetat si am castigat un frumos loc de fericire in Imparatia Cereasca, pe
care Domnul Hristos mi l-a aratat putin mai inainte". Avusese o vedenie mai
inainte si-i aratase Domnul Hristos locul de fericire castigat prin rabdarea
dovedita in fata acestui vrajmas.
Frumoasa fapta! Iata cum putem si
noi castiga fericirea cea vesnica prin rabdare si iertare. Fara acestea nu
inaintam. Vrem sa ne fie numai bine pe aici si sa nu ne zica nimeni nimic, ca
sarim in sus. Sunt insa unele cazuri grele de iertare in viata. Foarte mult
conteaza si ce urmareste persoana vrajmasa. Poate ca doreste sa te pagubeasca,
ravnind la casa ta, la trupul tau sau la averea ta, facand abuz de putere. Asa
se purta, de pilda, imparateasa Eudoxia, pe care Sf. Ioan Gura de Aur a
mustrat-o foarte aspru. Chiar si dupa moartea ei, zeci de ani i-a tremurat
mormantul, pana cand i-au adus moastele sfantului din exil si a iertat-o dand
pilda tuturor. Amintim acum si de regina Isabela, mustrata de Sf. Prooroc Ilie
si multe alte persoane care au umblat cu nedreptati mari.
Sunt unii
vrajmasi care vor sa te traga la vreo ratacire, sau altii care n-au nici o
credinta si le place sa-ti faca numai rau. Pentru acestia este de-ajuns daca-i
saluti cu respect. Daca nu vor sa vorbeasca si nu te iarta, pacatul ramane al
lor.
Daca intre noi crestinii, care mergem la biserica, ne spovedim
si ne impartasim, tinem posturile, facem rugaciuni si ne straduim sa facem bine,
se iveste o neintelegere, Domnul Hristos ne-a lasat niste sfaturi zicand: "Daca
fratele tau a pacatuit impotriva ta, du-te si mustra-l, intre tine si el singur.
Daca te asculta, ai castigat pe fratele tau, iar daca nu te asculta, mai ia cu
tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a
doi sau trei martori. Daca nu vrea sa te asculte, spune-l Bisericii, si, daca nu
vrea sa asculte nici de Biserica, sa fie pentru tine ca un pagan si vames".
Vamesul si paganul erau socotiti la fel din cauza rautatii si
nedreptatilor pe care le faceau. "Spune-l Bisericii" inseamna sa-l spui
preotilor sau sa-l pui la slujbe; sa faci rugaciuni si metanii, caci Dumnezeu le
va descurca pe toate.
Dar sunt si cazuri ca nu poti sa ierti, caci
iti vin in minte mereu cuvintele acelea usturatoare pe care ti le-a zis sau
fapta rea a vrajmasului. Poate fiecare dintre noi am avut in viata noastra sau
poate avem pe cate cineva pe care nu-l putem ierta. Ce trebuie sa faci in
aceasta situatie, crestine?
Lasa toate si te impaca daca vrei sa
primesti iertare. Tu te duci sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu si tu nu ierti pe
cel care te-a suparat. Pai, pe acela trebuie sa-l ierti care ti-a facut ceva,
ti-a zis sau te-a pagubit cu ceva, nu pe acela care nu tia-a facut nimic. Pe
acela nu ai de ce sa te superi, n-ai ce-i ierta.
Am fost si eu intr-o
situatie asemanatoare, caci aveam pe cineva pe care nu-l puteam ierta, si a
facut Dumnezeu in asa fel sa ma intalnesc cu el pe cand mergeam la spovedanie.
Mi-am adus aminte atunci de cuvintele Domnului din Evanghelia aceasta cu robul
nemilostiv si mi-am zis: "Rob viclean, iarta daca vrei sa primesti iertare!" Am
cazut deci pe grumazul lui, l-am iertat si am ramas in pace si Dumnezeu m-a
iertat si pe mine.
Dar am avut altadata niste dusmani pe care nu-i
puteam ierta deloc. Vazandu-ma neputincios, m-am rugat la Dumnezeu cu metanii.
Va spun acestea, pentru ca sunt cazuri deosebite si grele, neputand sa ierti pe
cel care ti-a facut rau. Ce sa faci? Stiind ca nu este nici o scapare, caci
Domnul a spus ca trebuie sa iertam din inima, iata ce am facut eu: m-am asezat
pe metanii si rugaciuni. La fiecare metanie, inainte de orice altceva ziceam:
"Da-mi, Doamne, putere ca sa iert pe vrajmasii mei! Dumnezeu mi-a slobozit
inima, a strapuns-o darul Duhului Sfant, a spart gheata, rautatea si lantul care
o tinea legata de cel rau si am putut sa iert, si pace s-a facut, iar diavolul
s-a sfaramat.
Altadata, spune Mantuitorul ca va fi vai de lume din
pricina prilejurilor de pacatuire, fiindca nu se poate sa nu vina si din
acestea. Dar, vai de omul acela prin care vine sminteala! Mai de folos ii e lui
sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie inecat in adancul marii.
Aceste cuvinte infricosatoare ale Mantuitorului sa ne intre adanc in inima, caci
nu ne jucam cu pacatul smintelii. Cine a indraznit sa intoarca pe un crestin de
la calea cea buna la pacate, la ratacire, mai bine i-ar fi sa dispara inecat in
adancul marii.
Nu exista pacat mai greu ca acesta si sa ne cutremuram
cand ne gandim cati propovaduitori are satana, cate unelte are el, care se tin
numai de galcevuri, facand sminteli dupa sminteli. Pana si crestinii nostri, in
loc sa se uneasca cu totii impotriva vrajmasului diavol, a pacatelor, viciilor
si smintelilor, se dusmanesc intre ei, latra si se musca spre paguba si
pierzania lor sufleteasca.
O istorioara mult graitoare si foarte
potrivita cu cele ce v-am spus, vreau s-o ascultati acum cu atentie: Se zice ca,
odata, lupii s-au sfatuit intre ei cum sa atace pe vrajmasii lor, cainii.
Astfel, au trimis pe unul dintre ei ca spion printre caini si sa afle cat sunt
de tari, pe unde stau ascunsi si cat sunt de uniti. Dupa ce s-a intors lupul
spion din misiunea sa, toata gloata lupilor astepta cu atentia incordata si gura
cascata sa auda ce le va spune trimisul lor. Acesta s-a suit pe un damb si a
inceput sa le graiasca astfel:
Fratilor, am umblat cu bine pe unde
m-ati trimis, aveti cuvantul meu si m-ascultati! Sa nu va temeti, vrajmasii
nostri, cainii, nu sunt asa de tari cum ii credem noi. E adevarat ca pe unde am
umblat am vazut multime mare de caini, dar am bagat de seama ca periculosi sunt
numai cainii cei legati. Cei mai multi insa sunt nelegati si umbla haimanale. Am
mai bagat de seama ca sunt mai multe soiuri de caini si multi dintre acestia
sunt cei care latra, dar nu musca. Si va mai spun o bucurie mare. Am vazut o
alta specie de caini care se muscau unii pe altii si nu le ardea lor sa umble
dupa lupi. Se urasc din toata inima, se musca cumplit intre ei si isi ascut
dintii unii contra altora si nu impotriva noastra, a lupilor. Asa ca, fiti tari
si nu va temeti!
Astfel le vorbi trimisul lupilor, iar toata gloata
izbucni in urlete de bucurie, multumiti ca vor face prapad pe unde vor merge.
Sfatul lupilor sa stiti ca este sfatul diavolilor, iar vrajmasii caini suntem
noi crestinii care nu prezentam nici o primejdie pentru diavoli, fiindca noi
crestinii nu stam legati de poruncile Evangheliei, nu stam legati de sfanta
biserica care este casa lui Dumnezeu, nu stam legati de pastorii bisericii, ci
umblam haimanale dupa poftele si placerile noastre.
Unii mai mult
latra decat musca; latra impotriva altora minciuni si calomnii. Altii se musca
intre ei, in loc sa-l muste pe diavol prin rugaciuni, cantari si fapte bune.
Bietii nostri crestini, asa sunt. Isi ascut dintii unii contra altora, se darama
unii pe altii prin fel de fel de sminteli, rataciri si pacate. In acest timp
lupii diavolii fac prapad in ograda noastra, in casa noastra, intre copii si
parinti, intre soti si sotii, si pretutindeni.
Sa ne trezim cu totii,
pana nu e prea tarziu, si sa ne rugam la Dumnezeu ca sa ne dea intelepciune si
sa nu ne mai sfasiem intre noi, ci sa ne iubim, sa ne iertam si sa ne unim, ca
sa biruim pe dusmanul cel mare, diavolul. O fierbinte rugaciune ne trebuie si
noua.
Sa ne aducem aminte de toate datoriile noastre pe care le avem
la Marele Stapan din ceruri si sa-L rugam cu adanca smerenie, tot timpul vietii
noastre, fiindca suntem datori, incat niciodata nu vom putea plati. Sa ne aducem
aminte si de cuvintele S. Ap. Pavel care zice: "Cautati cu totii pacea si
sfintenia, fara de care nu este mantuire".
Faptele bune primite sunt
acelea care sunt facute de acei crestini ce cauta pacea, sfintenia si dragostea
si care traiesc in plina armonie cu tovarasii lor. Cei ce iubesc pe vrajmasii
lor au cel mai mare avantaj sufletesc pentru ca:
Intai: cel care
iubeste pe vrajmasii sai implineste porunca Mantuitorului care zice: "Iubiti pe
vrajmasii vostri!".
Al doilea: daca ai iertat, primeste si el iertare
de la Dumnezeu pentru toate pacatele facute.
Al treilea: cel care
implineste aceasta virtute aduce multa pace si liniste intre oameni.
Al patrulea: cel care iarta aplica cele mai usturatoare bice
demonilor care fug ingroziti de omul iertator, fiindca acesta e smerit. De
aceea, cel mandru si ingamfat nu iarta.
Al cincilea: Dumnezeu se
bucura si se lauda inaintea ingerilor cu astfel de crestin care se aseamana
Fiului Sau, Cel care a iertat pe toti hulitorii si rastignitorii Sai, atunci
cand a zis: "Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac!"
Al saselea:
rugaciunile lui sunt ascultate si implinite cat mai curand, fiindca sunt
ascultate direct de Tatal de sus, fara nici o piedica.
Al saptelea:
unui astfel de crestin ii sunt primite toate jertfele si darurile pe care le
aduce la sfanta biserica sau pe care le da de pomana. Numai acestora le sunt
primite darurile. Poti sa aduci orice, daca tii dusmanie pe cineva, Domnul
Hristos, de aici din biserica, te trimite intai sa te impaci cu cel cu care esti
certat si pe urma sa vii sa-ti aduci darul.
Al optulea: crestinul
care si-a cerut iertare de la vrajmasii sai, inainte de a merge la spovedanie,
primeste si el, cand se spovedeste, iertare de toate pacatele lui, altfel, nu.
De asemenea, cand merge la biserica si oriunde, rugaciunea lui este primita si
are multa putere inaintea Tronului dumnezeiesc.
Ati auzit, cat de
multe daruri primesc de la Dumnezeu cei ce iarta din inima pe vrajmasii lor. Cat
de mult se imbogatesc, si ce mari avantaje sufletesti si trupesti au! Sa facem
si noi tot asa. Nu exista om, nu exista crestin, care sa nu aiba pe cate cineva
care sa-i fi gresit, sau sa nu aiba cate un vrajmas care i-a facut vreun rau.
Sa tinem seama ca nu este alta cale de urmat, daca vrem sa ne mantuim
sufletul, decat sa iertam din inima. Iar ca sa fim scutiti si sa nu avem prea
multi vrajmasi trebuie sa fim intelepti si sa nu plecam urechea la vorbele unuia
sau altuia si, mai ales, sa nu luam in considerare toate nimicurile pe care le
auzim. Sa fim si noi intelepti, si orice ne-ar ajunge la urechi, sa trecem prin
cele trei site ale inteleptului filosof, Socrate. Aceste trei site sunt:
Intai: sa ai o deplina siguranta ca acele vorbe sunt adevarate si nu
auzite de la unii si de la altii.
A doua sita: sa te intrebi daca
cuvintele pe care le auzi iti fac vreo placere, sunt de bun folos, iti aduc vreo
bucurie sau vreun folos sufletesc.
A treia sita: este absolut necesar
sa cunosti cele spuse de altul. Aceasta pentru ca s-ar putea sa fii in vreo
primejdie si, daca nu le crezi, poti sa pierzi.
Asa a venit la acest
filosof, amintit mai sus, un om grabit si-i spuse:
Socrate, vreau
sa-ti spun ceva grozav despre un prieten al tau. Acesta il intreba calm:
Da, dar le-ai trecut tu prin cele trei site, aceste vorbe pe care
vrei sa mi le spui?
Nu, raspunse omul. Atunci Socrate incepu sa-i
cearna toate vorbele si-i zise zambind:
Daca ceea ce vrei sa-mi
spui nu esti sigur ca sunt adevarate, fiindca le-ai auzit de la altii, nu esti
sigur ca sunt atat de bune si nici de neaparata trebuinta pentru mine, apoi,
dragul meu, du-te acasa, ia sapa si lopata si ingroapa bine toate vorbele pe
care voiai sa mi le spui, ca eu nu am de ce sa le ascult.
Asa sa
facem si noi cu cei ce vin cu lingusiri, cu minciuni, cu calomnii, ca sa ni le
spuna la ureche impotriva aproapelui nostru. Numai asa vom reusi sa nu ne facem
multi dusmani, iar daca tot nu scapam, sa ne straduim, mai ales, sa nu ne facem
dusmani din prietenii cei mai apropiati, caci aceasta urmareste diavolul. Pe
crestinii cei buni care se iubesc vrea sa-i invrajbeasca, sa se manance intre
ei, asa cum am auzit mai inainte.
Frati crestini, se spune in Vechiul
Testament ca, la potop, Noe a chemat si a bagat in corabie cate o pereche din
toate animalele si pasarile pamantului. Fiind ele in corabie, in timpul
potopului nu s-au luat la bataie sau sa se manance una pe alta. Sf. Carte ne
spune ca erau infricosate si toate stau triste si cu frica mare, pentru ca
simteau mania si razbunarea lui Dumnezeu asupra intregii suflari pamantesti.
Sa luam aminte si noi, caci e timpul de pe urma, e potopul cel
grozav. Urla valurile, urla marea infuriata! Dumnezeu e suparat pe noi. Toti
sfintii ne compatimesc, iar ingerii ne intreaba: "Crestini, unde-i credinta
voastra? Crestini, impacati-va unul cu altul! Nu simtiti voi mania lui Dumnezeu,
nu simtiti voi ca Dumnezeu va ia painea de la gura? Crestini, treziti-va!"
Daca animalele acelea din corabie erau infricosate, cu atat mai mult
trebuie sa ne infricosam noi, cu atat mai mult trebuie sa ne temem de mania lui
Dumnezeu, caci potopul faradelegilor de afara urla si valurile ne ingrozesc. Sa
lasam mania, sa lasam pacatul, sa lasam toate si sa stam cu frica! Sa luam
aminte si sa alergam inaintea lui Dumnezeu si in Casa Lui prea sfanta ca sa ne
salvam!
Sa ne aducem aminte de aceste animale si noi crestinii si sa
lasam toata rautatea si dusmania la o parte, caci nu stim ziua de maine, cand
vom fi despartiti de toate si vom fi si noi chemati sa dam socoteala Stapanului
de tot ce am facut in viata noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu