Pastorala Praznicul Nasterii Domnului 2012

† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2012

Hristos – Stăpânul Cel Bun

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Noi, în seara de Crăciun/ Lăudăm pe Cel Preabun/ Bun eşti, Doamne, bun;

Colindăm colind duios,/ Domnului Iisus Hristos/ Bun eşti, Doamne, bun”.

(Bucuria Crăciunului. Carte de colinde româneşti, Ed. Agapis, Bucureşti, 2006, p. 51).

 

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Am început scrisoarea mea pastorală cu versurile colindului străbun Noi în seara de Crăciun, pentru că ele ne descoperă un atribut al lui Dumnezeu – bunătatea, iar pe de altă parte pentru că ele exprimă cu atâta duioşie sentimentele noastre profunde de recunoştinţă faţă de bunătatea lui Dumnezeu, arătată omului prin întruparea Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos.

„Bun eşti, Doamne, bun” mărturiseşte colindul şi de aceea noi, cei ce colindăm, Îl „Lăudăm pe Cel Preabun”, pentru că ce altceva decât laudă şi mulţumire I se cuvine unui astfel de Dumnezeu! Sfântul Prooroc Ieremia avea să o spună şi el: „Slăviţi pe Domnul Savaot, că bun este Domnul, că în veac este mila Lui” (Ieremia 33, 11).

Acest adevăr ne este descoperit nouă de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos din dialogul pe care L-a avut cu dregătorul bogat care, dornic fiind de Împărăția lui Dumnezeu, îl întreabă pe Mântuitorul: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18). Mântuitorul Își începe răspunsul cu o întrebare și o mărturisire: „Pentru ce mă numeşti bun?” respectiv „Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu” (Luca 18, 19). Observăm că Hristos nu-i spune dregătorului că: Dumnezeu are bunătate, ci îl învaţă că: Dumnezeu este Bun, singurul Bun, aşadar este singurul izvor al bunătăţii. Așa cum Dumnezeu este Iubire, la fel El este Bunătate, pentru că originea bunătăţii se află în permanenţă numai în Dumnezeu.

Dragii mei,

Adevărații învăţători pe care îi cunoaşte lumea de astăzi, sau cei pe care i-a cunoscut omenirea de altădată, sunt sau au fost buni doar în parte, în funcţie de cât de mult învățătura lor a fost întemeiată pe credința în Dumnezeu. Unul este Învăţătorul[1] nostru şi doar singur Lui i se poate atribui acest calificativ de bun în mod absolut, prin urmare, dacă bun este Învăţătorul, bună este şi învăţătura Lui şi orice creştin care doreşte să fie bun, va deveni bun doar dacă se va împărtăși din bunătatea lui Dumnezeu, împlinid învăţătura și poruncile date de Cel Bun. Sfântul Apostol Pavel dă şi el mărturie scriindu-i ucenicului său, Sfântului Apostol Timotei, în prima sa epistolă: „vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat” (1 Timotei 4, 6) şi îl încredinţează mai apoi că: „Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea” (1 Timotei 4, 9).

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Am văzut că izvorul bunătăţii este Dumnezeu. De unde dar este răutatea? Pentru că nu este firească, răutatea nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol. Răutatea dispare de acolo unde se iveşte bunătatea lui Dumnezeu, la fel cum piere întunericul în prezența luminii.

Aşadar, avem nevoie de bunătate pentru a învinge răul. Dar pentru a o dobândi, trebuie mai înainte să ştim că ea, bunătatea, este firescul lui Dumnezeu, firescul iubirii, deci trebuie să fie şi firescul omului care este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Bunătatea este pentru om deopotrivă un dar al lui Dumnezeu şi virtute pe care omul trebuie să o dobândească prin nevoinţă duhovnicească.

Harului Sfântului Duh, Cel care „pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, împărtășit nouă în urma nevoinței duhovnicești, face ca bunătatea să se manifeste în noi în chip firesc atunci când există conlucrare între om și Dumnezeu. A crede că suntem buni fără harul lui Dumnezeu şi a ne lăuda cu aceasta – sau chiar a aștepta să fim lăudaţi – este o mare înşelare.

Dragi credincioși,

Toate bunătăţile cereşti şi pământeşti de care ne împărtăşim la acest slăvit şi luminat praznic sunt o chezăşie a bunătăţilor celor veşnice la care sunt chemaţi toţi oamenii, din toate timpurile şi din toate locurile. Şi pentru că vorbim de darurile care ne vin de la Dumnezeul cel Bun, v-aş mai aminti de unul, pe care suntem invitaţi cu toţii să-l conştientizăm şi să-l punem în valoare, anume darul bunăvoirii.

Să ne amintim de urarea pe care au făcut-o păstorilor, îngerii binevestitori ai Naşterii pruncului Iisus în ieslea din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Vedem că îngerii ne urează ca între noi oamenii să fie bunăvoire şi desigur că aceasta este şi voinţa lui Dumnezeu, pentru că îngerii nu fac altceva decât să ne transmită cu credincioşie voinţa Domnului. Fără îndoială că Dumnezeu, voind ca noi să înmulţim bunăvoirea între noi, ne dă şi harul împlinirii ei mai cu seamă la acest praznic al Naşterii Fiului Său.

Să ne bucurăm așadar şi să primim cu inima curată şi deschisă acest har şi dar, pe care să-l înmulţim între noi oamenii, ca astfel să creştem în dragostea Lui Dumnezeu „Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată bunecuvântarea duhovnicească” (Efeseni 1, 3), iar această sărbătoare a bucuriei, a Naşterii Mântuitorului nostru cel Bun, să ne facă şi pe noi buni, asemenea chipului Său cel blând şi bun, să ne bucure sufletele mereu, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Vă urez din toată inima să petreceţi Sfintele Sărbători în pace, sănătate şi spor duhovnicesc. La mulţi ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Madrid, Naşterea Domnului 2012

Sursa aici