Robul nemilostiv Frati crestini,
O mare indignare ne-a cuprins inima,
vazand purtarea neomeneasca a datornicului din Evanghelia de astazi. El datora
stapanului sau 10.000 de talanti, o suma enorma in banii nostri. Deoarece nu
avea cu ce sa plateasca, stapanul lui a poruncit sa-l vanda pe el, pe nevasta
lui, pe copii si tot ce avea, ca sa-si plateasca datoria. Iata in ce grozava nenorocire era sa cada toata familia aceasta. Dar, a fost de ajuns ca sluga aceasta sa faca o mica rugaciune, sa cada in genunchi, cu lacrimi la picioarele stapanului sau si acesta, plin de mila si de bunatate, sa ierte toata datoria si sa-l slobozeasca. Iata insa, ca, pe cand mergea el linistit spre casa sa, si inca nu i se uscase bine lacrimile cu care ceruse iertare iar praful de pe genunchi nu i se scuturase, intalneste pe un prieten al sau care ii era lui dator o suta de dinari, o suma foarte mica. |
sâmbătă, 18 august 2012
PREDICA LA DUMINICA A XI-A DUPA RUSALII
miercuri, 15 august 2012
Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria
(15 august)
După săvîrşirea tuturor tainelor mîntuirii noastre şi după
Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi
Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mîntuirii noastre,
vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată
lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său. Căci, prin
împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieţii sale avea să
fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit
pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor
vii. Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de
zile;
duminică, 12 august 2012
PREDICA LA DUMINICA A X-A DUPA RUSALII
Existenta diavolului Frati crestini,
Dureros lucru este sa aiba cineva un
copil si acela sa fie bolnav de o boala fara leac. Orice ar face parintii unui
astfel de copil, supararea le apasa mereu sufletul si-i face nefericiti. Orice
bucurie ar avea in viata, gandul lor se duce mereu la copilul bolnav, singurul
lor copil. Cate nu fac parintii ca sa-l scape?! Nu e leac de care sa auda si sa
nu-l incerce. Cheltuiesc oricat de mult cu nadejdea ca copilul se va face
sanatos. Un astfel de tata nenorocit ne infatiseaza Sf. Evanghelie de astazi. Acest tata avea un singur copil care era stapanit de un duh rau. Diavolul il chinuia ingrozitor, aruncandu-l cand in foc, cand in apa. Multe mijloace o fi incercat bietul om, ca sa-si vada copilul sanatos, dar in zadar. |
miercuri, 1 august 2012
PROGRAMUL SLUJBELOR RELIGIOASE IN POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI
PROGRAMUL SLUJBELOR IN PERIOADA POSTULUI „ADORMIRI
MAICII DOMNULUI” 1 – 15 AUGUST 2012
MIERCURI,
01.08 - ora 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului si Psaltirea de rand
JOI,
02.08 - ora 20:00 - Paraclisul
Maicii Domnului si Psaltirea de rand
VINERI,
03.08 - ora 20:00 - Paraclisul
Maicii Domnului si Psaltirea de rand
SAMBATA, 04.08
- ora 09:30 - Acatistul Sfantului Mina si Sfanta Liturghie - ora 20:00 - Vecernia, Psaltirea de rand si Taina Sfintei Spovedaniei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)