4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

miercuri, 7 septembrie 2011

Despre Sf. Ioan Cucuzel (şi minunea Maicii Domnului)



Sf Ioan Cucuzel (apr. 1280-1360)
În marea şi întâia cetate a lui Justinian, numită Dirahion, era un tânăr orfan de tată şi pe care mama lui, ca o femeie dreptcredincioasă şi iubitoare de Dumnezeu ce era, l-a dat să înveţe Sfintele Cărţi. Şi era el foarte deştept cu mintea, iar mai ales fiind un bun cântăreţ toţi îl lăudau, zicându-i „Cucuzel” (cel cu glas îngeresc).
În vremea aceea, după cum a fost obişnuinţă pe la curţile împărăteşti, totdeauna ca să caute pe cei mai frumos grăitori şi cu glas frumos, aflând şi pe Cucuzel, l-au trimis să înveţe ştiinţa cea muzicească (adicăPsaltichia) până ce se va face desăvârşit întru dânsa. Deci el, ca unul ce era din fire isteţ la minte şi înţelept, în puţină vreme a învăţat toată ştiinţa, pentru care lucru împăratul, iubindu-l foarte mult, voia să-l însoare şi să-i dea bogate daruri. După o vreme însă, văzând el că toţi boierii îl respectau, ca şi împăratul, care îi arăta o deosebită dragoste pentru cântarea lui cea cu mult meşteşug muzicesc şi pentru glasul lui cel minunat, se întrista foarte, temându-se ca nu cumva pentru slava cea vremelnică să se păgubească de bucuria cea cerească. Acestea gândind el, căuta vreme cu prilej ca să se ducă din lume.

În zilele acelea s-a întâmplat că a venit la curtea împărătească, pentru oarecare treburi, egumenul lavrei cele mari din Sfântul Munte al Atonului, pe care cu bine săvârşindu-le s-a întors la mânăstirea sa. Cu acea ocazie văzând Cucuzel buna podoabă duhovnicească a egumenului, cum şi viaţa sa cea îngerească, a lepădat hainele sale de mătase, s-a îmbrăcat în haine de păr şi toiag de păstor luând în mâini s-a dus la Sfântul Munte. Şi ajungând la Lavră l-a întrebat portarul, de unde este, ce caută şi ce ştiinţă are? Iar el a răspuns: Sunt cioban de meserie şi doresc să mă fac monah! De aceea înştiinţându-se prin portar, egumenul, s-a bucurat, căci avea nevoie de un asemenea om. Şi cercetându-l pe el călugării, după scurtă vreme l-au făcut monah, şi a fost trimis prin pustie (prin munţi) ca să pască ţapii. Deci găsind Cucuzel liniştea pe care de demult o dorea, a primit cu bucurie şi făcea ascultarea acesta fără de lenevire şi rugându-se neîncetat lui Dumnezeu.
Iar împăratul, supărându-se foarte pentru lipsa lui, a trimis oameni ca să-l caute prin toate locurile, cetăţile, pustiile şi mănăstirile. Şi ducându-se trimişii lui la Aton, au cercetat prin toate părţile, dar nu l-au putut cunoaşte, fiindcă era îmbrăcat cu haine vechi şi rupte. Deci într-una din zile păscând Cuczel ţapii pe vârful unui multe înalt, s-a uitat într-o parte şi în alta, ca să se încredinţeze că nu este cineva prin apropiere, şi nevăzând pe nimeni, a început a cânta o dulce cântare, cu mult meşteşug alcătuită, cu mare umilinţă. Un pustnic oarecare însă, care locuia pe aproape într-o peşteră, auzind acea cântare mult s-a mirat şi ieşind din peşteră văzu o privelişte neînchipuită: un cioban cântând, iar ţapii se uitau la el stând locului şi nepăscând, ca şi cum s-ar fi înspăimântat şi bucurat totodată de acea cântare îngerească şi nu omenească. Acestea văzându-le pustnicul s-a coborât la lavră a vestit egumenul, care îndată trimiţând după el l-au adus şi întrebândul i-a zis: „Te jur pe tine în numele lui Dumnezeu să-mi spui adevărul. Tu eşti Ioan Cucuzel, cel atât de mult căutat de împăratul?” Iar el, căzând cu lacrimi la picioarele egumenului, a răspuns: „Eu sunt, păcătosul şi nevrednicul rob al Sfinţiei tale. Însă mă rog foarte ca să mă laşi tot în această ascultare pe care mi-ai dat-o de la început, ca să pasc ţapii; şi să nu audă împăratul că sunt aici, căci mă va lua cu sila de la limanul acesta al mântuirii”. Răspunsu-i-a egumenul: „Să nu te îngrijeşti de aceasta, o, fiul meu, numai să faci ascultare; vei rămâne ca chilia pe care îţi voi da aici în mănăstire, iar eu mă voi duce la împăratul să-l rog ca să te ierte”.
Peştera Sf. Ioan Cucuzel
Şi ducându-se proestosul la curtea împărătească a căzut la picioarele împăratului, zicând:„Mă smeresc şi mă rog stăpânirii şi împărăţiei tale, Stăpâne, să-mi dăruieşti un om pentru sufleteasca lui mântuire; şi dacă te va fi supărat cu ceva, eu mă rog să-l ierţi”. Iar împăratul întrebând de numele acelui om i-a răspuns:„Dacă nu-mi vei da în scris milostivirea nu ţi-l voi spune”. Deci împăratul poruncind să se facă scrisoare, după cum i se cerea, a iscălit-o. Atunci egumenul a început a-i povesti despre monahul Cucuzel, toate. Adică [împăratul] s-a bucurat când a auzit că a fost atât de evlavios încât a îmbrăcat „chipul cel îngeresc”, urând toată trupeasca şi lumeasca desfătare, şi s-a întristat că a dat în scris darul lui şi acum nu mai putea să-l tăgăduiască. Însă egumenul a îmblânzit cu cuvinte mângâietoare inima lui, apoi mulţumind-i şi luându-şi ziua bună s-a dus la mânăstirea lui şi a povestit tuturor fraţilor cele făcute. Deci, a rămas astfel minunatul Ioan nesupărat de împăratul cel pământesc şi a slujit numai celui Ceresc, cântându-L şi lăudându-L pe Dânsul, fără lenevire, în fiecare zi.
Icoana Maicii Domnului de la Măn. Marea Lavră
După cele arătate mai sus, luând el de la proestosul binecuvântare, a zidit o chilie şi o biserică în cinstea Sf. Arhangheli, în afară de curtea mânăstirii, pentru ca să aibă unde se linişti în cele şase zile ale săptămânii. Iar duminicile şi în celelalte sărbători nu lipsea de la strana dreaptă a bisericii celei mari, ci cânta totdeauna lui Dumnezeu, cu dragoste şi cu umilinţă. Şi odată, în Sâmbăta Acatistului, cântând el singur cu multă sârguinţă stihirile şi canonul Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei – după obicei – şi de osteneală adormind puţin, stând în picioare în strana sa, i s-a arătat Preacurata, care i-a zis: „Bucură-te, Ioane, fiul meu, cântă mie totdeauna şi eu nu te voi uita pe tine”. Şi zicând acestea i-a dat un galben de aur. Iar îndată deşteptându-se din somn a aflat – o minune – în mâna sa cea dreaptă banul cel de aur. Pentru care umplându-se de multă veselie, cu lacrimi de bucurie a mulţumit şi a binecuvântat pe Maica lui Dumnezeu, iar galbenul acela l-a dăruit bisericii în care se săvârşeau asemenea mari minuni.
Din acel timp n-a lipsit niciodată din strana cea de-a dreapta cântând cu osârdie şi binecuvântând fără de şovăire pe Domnul! Pentru aceasta, de multă osteneală i-a putrezit un picior şi curgea din el o materie rău mirositoare. Însă, Stăpâna cea Atotputernică l-a vindecat – ca şi pe Ioan Damaschin – căci arătându-i-se lui şi zicând: „Fii de acum sănătos”, îndată a primit vindecare desăvârşită; de care mulţumind Maicii lui Dumnezeu, a trăit în deplină sănătate până la sfârşit, în posturi, privegheri şi tot felul de fapte bune, vieţuind ales, întru multă smerenie. Învrednicindu-se şi de darul de a-şi cunoaşte mai dinainte sfârşitul, a chemat la sine pe toţi fraţii şi rugându-se pentru ei, le-a poruncit să-l îngroape în casa Sf. Arhangheli, cea zidită de el. Şi aşa s-a mutat în pace, odihnindu-se întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată slava în veci. Amin!
Din cartea “Sfântul Munte Athos – Grădina Maicii Domnului” (capitolul Mănăstirii Marea Lavră)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu