4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

vineri, 23 septembrie 2011

Întâlnirea cu Dumnezeu face din pescari apostoli



Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, de la Sfântul Evanghelist Luca, se numeşteEvanghelia pescuirii minunate şi evidenţiază o mulţime de învăţături duhovniceşti în ceea ce priveşte taina Bisericii şi viaţa creştinului în general. Sfântul Evanghelist Luca ne arată că erau două corăbii oprite lângă ţărmul lacului Ghenizaret, numit şi Marea Galileii, iar pescarii care ieşiseră din corăbii curăţau mrejele. Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat de Simon-Petru, care avea una din corăbii, şi de Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care aveau cealaltă corabie.

Domnul Iisus a intrat în corabia lui Petru şi a cerut acestuia să îndepărteze puţin corabia de la ţărm, pentru ca El stând în corabie să înveţe mulţimile adunate pe malul lacului. Astfel, mai întâi, Mântuitorul Iisus Hristos a învăţat mulţimile binevestindu-le Evanghelia Împărăţiei cerurilor sau vestea cea bună a mântuirii. Predica Sa din corabie era o preînchipuire sau o prefigurare a tainei Bisericii prezentă în lumea aceasta ca o corabie pe mare, uneori liniştită, alteori învolburată. Biserica este corabia mântuirii care ne trece din lumea aceasta, unde viaţa noastră este amestecată cu păcatul şi cu moartea, pe tărâmul celălalt al existenţei, în viaţa veşnică, unde “nu este durere, nici întristare, nici suspin”, ci odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, care este “dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17). Iisus stând în corabie şi propovăduind mulţimilor Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu prevesteşte prezenţa şi lucrarea Sa în Biserica Sa, de-a lungul veacurilor.
După ce a învăţat mulţimile şi le-a hrănit cu lumina Sfintei Evanghelii, Mântuitorul Iisus Hristos a poruncit lui Petru să mâne corabia înspre larg, unde apa e adâncă, iar apoi a spus celor din corabie să arunce mrejele în apă pentru a pescui. Însă Petru a răspuns lui Iisus zicând: “Învăţătorule, toată noaptea
ne-am ostenit şi nimic n-am prins, dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja” (Lc. 5, 5). De fapt, Sfântul Apostol Petru nu avea mare speranţă că va prinde peşte, dar, din smerenie, a împlinit ceea ce i s-a poruncit.
Petru era un pescar iscusit, experimentat care ştia cum se prinde peştele noaptea, dar ştia şi ce înseamnă răbdarea şi osteneala. Dacă o noapte întreagă nu a prins nimic, acum, istovit de puteri şi oarecum trist că nu a avut nici o izbândă, Petru pescarul nu are prea mare speranţă că va putea pescui vreun peşte. Evanghelia nu ne spune că Petru s-ar fi îndoit, dar nici nu ne spune că ar fi fost foarte încrezător, ci doar a ascultat, din respect şi din smerenie, de porunca Mântuitorului Hristos. Semnul smereniei lui este ascultarea de Hristos fără să pună vreo întrebare, fără să ceară vreo explicaţie şi fără să înţeleagă pentru moment ce va urma. Nu ştia ce se va întâmpla. Sfântul Petru a ascultat de Iisus doar pentru că Îl iubea şi recunoştea că El este Învăţătorul său.
Această smerită ascultare a lui Petru faţă de Iisus era atitudinea sa obişnuită, deşi nu înţelegea ce va urma şi nici nu avea multă speranţă că va reuşi să prindă peşte. Nici pe departe nu se gândea el că, deodată, o izbândă mare în cele ale pescuitului va schimba viaţa sa. Deci, el doar a ascultat de Iisus şi a zis: “La porunca Ta, voi arunca mreaja” (Lc. 5, 5). Însă, după ce a făcut ce i s-a poruncit, Petru şi cu cei care-l însoţeau “au prins mulţime mare de peşti încât li se rupeau mrejele“. Atunci ei au făcut semn celor ce se aflau în cealaltă corabie să vină ca să-i ajute. Şi astfel au umplut ambele corăbii de peşte, încât erau gata să se scufunde.
Însă Evanghelia ne spune că cei care au prins o mare mulţime de peşti, în loc să se bucure, s-au înspăimântat. În mod obişnuit, nimeni nu se înspăimântă sau se teme după o mare izbândă, ci se bucură.
De ce în loc să se bucure pescarii au fost cuprinşi de spaimă? Deoarece şi-au dat seama căpescuirea aceasta neaşteptată nu era ceva obişnuit, ci o minune săvârşită prin puterea cuvântului lui Dumnezeu, ca urmare a ascultării smerite a lui Simon Petru faţă de Domnul Iisus Hristos. Vedem că primele cuvinte ale Sfântului Apostol Petru nu au fost cuvinte de mulţumire, cum era firesc, nici cuvinte de bucurie, ci o puternică şi profundă conştiinţă a păcătoşeniei sale în faţa lui Dumnezeu Cel Sfânt. De aceea, Petru a zis: “Du-te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” (Luca 5, 8). Iar aceste cuvinte
le-a rostit el după ce a îngenuncheat la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos.
De ce acest gest cu totul neaşteptat al Sfântului Apostol Petru? Deoarece el a simţit puterea dumnezeiască a lui Hristos. Cuvintele sale “du-te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” (Lc. 5, 8) exprimă fiorul şi teama omului credincios când se întâlneşte cu puterea sfinţeniei lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor. Această teamă sfântă şi plină de smerenie este exprimată în spaţiul sacru al Bisericii Ortodoxe când ne apropiem de Sfânta Masă a Sfântului Altar, care simbolizează mormântul lui Hristos şi tronul Său de slavă. De aceea, în timpul Sfintei Liturghii Euharistice, înainte de împărtăşanie, ne închinăm până la pământ în faţa Sfintei Mese şi zicem: “Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, vedem în cuvintele şi gesturile Sfântului Apostol Petru din Evanghelia acestei Duminici atitudinea pe care trebuie să o avem când ne întâlnim cu Hristos, Dumnezeu-Omul, prezent în Sfânta Euharistie.
Observăm că după ce omul credincios ascultă Evanghelia lui Hristos şi împlineşte poruncile Lui, se arată şi lucrarea lui Hristos în viaţa sa. Numai în stare de ascultare smerită şi de împlinire a poruncilor lui Hristos, poate omul simţi sfinţenia lui Dumnezeu care contrastează cu păcătoşenia sa. Văzând smerenia şi teama lui Petru, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune acestuia: “Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!” (Luca 5, 10) Astfel, pescuirea minunată a fost lucrare de pregătire a ucenicilor lui Iisus ca să înţeleagă că lucrarea lor viitoare trebuie să se bazeze mai întâi pe puterea harului lui Hristos, nu pe forţele proprii. După această minune, Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos cu multă convingere şi bucurie: “şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5, 11).
Înţelegem, aşadar, că Evanghelia de azi se referă în mod direct la taina Bisericii. Corabia din Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hristos ca spaţiu al mântuirii, ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare a lui Hristos. De aceea, majoritatea bisericilor, ca locaşuri de cult, din primele veacuri şi până acum, se construiesc în formă de corabie (chiar dacă, mai târziu, corabia a luat forma crucii), iar turla principală ţine loc de catarg, purtând în vârf o cruce. Hristos Cel răstignit şi înviat conduce tainic această corabie a mântuirii. El stă la cârma Bisericii pentru că El este Capul Bisericii. Însă El cheamă la lucrarea mântuirii slujitori care binevestesc lumii Evanghelia vieţii veşnice şi îndrumă pe calea mântuirii pe cei ce cred în El şi sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi.
Învăţătura principală pe care o primim din Evanghelia de astăzi este că lucrarea de pescuire sau adunare a oamenilor din marea vieţii în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul lui Dumnezeu. Ceea ce învaţă Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată în largul mării este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii şi a păstorului în Biserică, şi anume: în lucrarea bisericească mai întâi contează harul sau ajutorul lui Dumnezeu şi apoi priceperea omenească. Cât timp Sfântul Petru a contat doar pe priceperea sa, pe forţa sa fizică şi pe dibăcia sa de a pescui, nu a prins nimic. Cuvintele sale: “Toată noaptea ne-am ostenit şi nimic nu am prins!” (Luca 5, 5) sunt, de fapt, constatarea tristă a unui eşec total, însoţit de o stare de oboseală şi regret. Dar iată că, pe neaşteptate, la capătul puterilor omeneşti, începe lucrarea lui Dumnezeu. Când Petru nu mai avea nici o speranţă de reuşită, atunci a venit ajutorul lui Dumnezeu şi s-a făcut minunea. După ce a făcut ce i-a spus Hristos, Sfântul Petru a văzut cum s-a schimbat eşecul în succes. Această putere, care face minuni, schimbă situaţii şi rezolvă probleme dificile, este harul lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: “Toate le pot cu Hristos Care mă întăreşte!” (Filip. 4, 13). De aceea, slujitorii Bisericii se sfinţesc prin “dumnezeiescul har care totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte” (Arhieraticon, Slujba Hirotoniei diaconului, preotului şi episcopului). Totuşi, trebuie remarcat că Hristos nu a săvârşit minunea pentru nişte pescari leneşi, care au dormit toată noaptea, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea. Iar din multa lor osteneală s-a născut multa lor smerenie. Întrucât i-a aflat în stare de osteneală şi de smerenie, Hristos-Dumnezeu le-a dăruit ajutorul Său care face minuni. Sfântul Isac Sirul spune: “Dumnezeu ne dăruieşte harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli“. Aşadar, harul se dăruieşte celor ce au privegheat mult şi s-au ostenit mult. Chiar dacă nu s-a împlinit speranţa lor când se aşteptau ei, ea s-a împlinit în mod mai frumos sau mai bogat tocmai pe când ei nu se mai gândeau la aceasta. Aşa se întâmplă uneori şi în viaţa Bisericii sau în viaţa creştinului. Foarte adesea ne străduim să facem ceva bun, dar nu reuşim când şi cum dorim noi. Apoi ne întrebăm, cu întristare sau nedumerire: “De ce n-am reuşit?” Cineva se pregăteşte pentru examen, dar are un moment de slăbiciune şi nu reuşeşte să treacă examenul cu succes. Cineva se străduieşte să facă o lucrare mare cu scop nobil, dar nu mai ajunge să o termine; intervine o situaţie neprielnică şi toată lucrarea a eşuat. Totuşi, ceea ce nu poate fi înţeles la un moment dat se va lumina mai târziu, când şi cum voieşte Dumnezeu.
Uneori oamenilor care, pe lângă multă osteneală, dau şi dovadă de răbdare le vine ajutorul lui Dumnezeu pe când nu se aşteaptă. Unii oameni, fiindcă nu au ajuns la o reuşită pe care o doreau, au interpretat aceasta ca fiind un eşec, o părăsire a lor de către Dumnezeu. Mai târziu, însă, au constatat că dacă s-au smerit şi s-au întărit în credinţă, cu toate că Dumnezeu nu a răspuns la cererea lor când doreau ei, totuşi le pregătea atunci o biruinţă viitoare sau o binecuvântare mai bogată. Însă El a voit să le verifice smerenia, ascultarea şi răbdarea. În cazul Sfântului Apostol Petru şi al celorlalţi pescari care erau cu el, Hristos Domnul a văzut multa lor osteneală, răbdare şi smerenie.După ce Simon Petru a recunoscut, în stare de smerenie şi pocăinţă, limitele puterii şi cunoaşterii sale, Dumnezeu l-a chemat să devină pescar de oameni, adică păstor de suflete. Vedem că abia când omul recunoaşte că are nevoie de ajutorul sau harul lui Dumnezeu, el poate deveni slujitor al lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Această înţelepciune tainică a lucrării lui Dumnezeu în viaţa oamenilor este cuprinsă în Evanghelia de astăzi. Astfel, Evanghelia ne arată că Dumnezeu cunoaşte atât ostenelile omului, cât şi limitele sau slăbiciunile lui, dar îl învaţă să-I ceară ajutorul Lui, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă.
Evanghelia acestei Duminici ne arată că totdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Nu numai când ne simţim mai slab pregătiţi, ci şi când suntem foarte bine pregătiţi trebuie să ne rugăm Lui zicând: “Doamne, ajută!“. Dumnezeu iubeşte pe cel smerit, pe cel care îi cere ajutorul Său şi se străduieşte să fie harnic şi darnic.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim puterea Lui când Îi cerem ajutorul, să nu deznădăjduim niciodată, chiar dacă nu se împlineşte dorinţa noastră când voim noi şi cum voim noi. Să învăţăm că înţelepciunea Lui este mai mare decât înţelepciunea noastră, puterea Lui este mai mare decât puterile noastre, iar harul Lui şi sfinţenia Lui sunt izvor de lucrări minunate şi mântuitoare, spre slava Preasfintei Treimi şi spre bucuria noastră. Amin!

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina



Sursa:http://www.predici.cnet.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu