4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

sâmbătă, 3 septembrie 2011

PREDICA LA DUMINICA A XII-A DUPA RUSALII


Tanarul bogat


Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica? (Matei IX,16)

Frati crestini,

Cu 5000 de ani inainte de venirea Domnului Hristos, inteleptii si stapanitorii lumii acesteia propovaduiau si fericeau in cuvantarile lor pe cei bogati, puternici, veseli si satui. Lumea ii asculta si ii urma, pentru ca toti alergau in goana mare dupa averi, placeri, bani si pacate. Cei puternici zdrobeau pe cei slabi si mici, cei bogati si avuti radeau si dispretuiau pe cei saraci, necajiti si suparati.
Razboiul omului contra omului era pretutindeni, iar pacea, nicaieri. Lumea se zbatea in intunericul patimilor si pretutindeni satana pusese stapanire pe viata omului. Iata ca intr-o zi, intr-o tara mica apare pe un munte frumos in Galileia Fiul lui Dumnezeu � Iisus Hristos. Aduna pe langa Sine niste tarani saraci si pescari de pe Marea Galileii si isi deschide gura Sa cea sfanta aici pe munte, rostind cele mai minunate cuvinte care au rasunat peste veacuri.
Fericiti cei saraci cu duhul, cei curati si umiliti, fericiti cei ce fac milostenii. Iubiti pe vrajmasii vostri, mangaiati pe cei care va prigonesc, caci voi sunteti fii lui Dumnezeu, ai Aceluia care a facut cerul, pamantul si toate cate exista in univers. Fiti desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru este desavarsit. Cuvintele acestea minunate, pe care nu le mai auzise nici o ureche omeneasca pana atunci, au strabatut pana la marginea pamantului si au ajuns pana aici. <<---more--->>
Dar iata ca, intr-o zi, pe cand binecuvanta o multime de copii, se apropie de Dansul un tanar frumos, imbracat bine care-i zice: "Bunule Invatator, ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Iar El a zis : De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decat numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile. El i-a zis : Care? Iar Iisus a zis: Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Zisa Lui tanarul: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea. Ce-mi mai lipseste? Iisus i-a zis: "Daca voiesti sa fi desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer ; dupa aceea vino si urmeaza-Mi. Auzind cuvantul acesta, tanarul a plecat intristat, caci avea multe avutii�.
Tanarul acesta in felul lui era o raritate, pentru ca nu era ca ceilalti de seama lui, usuratici, zburdalnici si preocupati numai cu placerile lumesti, ci era framantat de un gand mai inalt: gandul de a mosteni viata de veci si de a-si mosteni sufletul. Din convorbirea cu Mantuitorul observam ca el era evlavios si cu frica de Dumnezeu, caci pazise din copilarie poruncile legii. Intreaga lui infatisare era placuta, simpatica si cuviincioasa.
Tanarul cuceri indata inima Domnului, caci Sf. Evanghelist Marcu spune ca Mantuitorul s-a uitat tinta la el si i-a zis :"Un lucru iti mai lipseste: mergi, vinde tot ce ai, da saracilor si vei avea comoara in cer; apoi luand crucea, vino si urmeaza Mie".
Cand ii ceru Mantuitorul averile ca sa le imparta la saraci, tanarul nostru a pierdut pofta de mantuire, caci a lasat capul in jos, a intors spatele si s-a dus intristat. Privindu-l cu multa mahnire, Iisus a zis: "Cat de greu vor intra cei bogati in Imparatia lui Dumnezeu!� Tanarul s-a intristat pentru ca avea multe bogatii si i se parea o jertfa prea mare ceea ce i se cerea. Vedeti ce piedica mare pot fi bogatiile si placerile lumii pentru orice crestin!
Ca sa intareasca cuvantul de mai inainte Mantuitorul a zis iarasi: �Mai lesne este camilei sa treaca prin urechile acului, decat bogatului sa intre in Imparatia lui Dumnezeu�. Cugetand mai adanc la aceste cuvinte, vom vedea cat adevar se cuprinde in ele.
Sa impartim bogatiile in doua grupe: bogatiile materiale, vremelnice, si bogatiile sufletesti, vesnice. De la inceput observam ca bogatiile materiale sunt o piedica pentru mantuire, caci, in comparatie cu numarul saracilor, cel al bogatilor mantuiti este mult mai mic. De ce oare? Pentru ca bogatia il face pe om sa se mandreasca, sa se laude si sa devina neascultator la glasul celor lipsiti. Bogatia ii mai da bogatului posibilitatea de a-si satisface toate poftele si placerile trupesti, din care curg o multime de pacate.
Stim ca Biserica trebuie sa spuna adevarul si adevarul, in ceea ce priveste bogatia, este urmatorul: Nu se face avutie fara o cat de mica inselatorie, fara nedreptate, camata si viclesug. Ori ca te inseala la cantar, ori ca se pune apa in vin sau lapte, dobanda la banii imprumutati, mita. Toti acestia spune Sf. Carte ca mananca cea mai murdara paine. Vai de copii care mostenesc astfel de averi facute prin nedreptati si inselatorii. Astfel de copii nu se pot mantui, daca nu se trezesc la credinta cea adevarata si nu sunt primiti in lucrarea mantuirii pana nu dau saracilor cele luate de la ei. De aceea a zis Domnul ca mai lesne trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in Imparatia cerului.
Sa vedem acum care sunt bogatiile sufletesti. Orice crestin fie bogat, fie sarac, poate sa se imbogateasca si chiar sa-si faca comoara in cer, daca este atent si-L iubeste pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele sau ca pe sine insusi. Cu ce poate sa se imbogateasca crestinul? Cu faptele cele bune. Sa aiba mila de semenul sau care se zbate in lipsuri si suferinta si sa nu neglijeze mai ales pe cei ce stau in intunericul necunostintei de Dumnezeu.
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a amintit tanarului bogat doar cateva porunci din cele 10 si acestea ar fi putut sa se mantuiasca pentru ca le pazise din copilarie. El urmase insa poruncile, dar nu in spiritul lor, ci numai in litera, de aceea Domnul il pune la o incercare atunci cand ii spune sa imparta averile saracilor. Daca ar fi cunoscut ca Mantuitorul este Dumnezeu adevarat si ar fi crezut in El, i-ar fi ascultat sfatul si ar fi facut intocmai. Daca ar fi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul lui, n-ar mai fi stat la indoiala, dar vedem ca dragostea pentru avutiile sale era mai presus decat cea pentru Dumnezeu.
Iata de ce Mantuitorul a zis altadata ca oricine iubeste mai mult pe tata, pe mama, fiu sau fiica nu este vrednic de El. Prin urmare, cu atat mai mult, trebuie sa fugim de lumea cea vrajmasa lui Dumnezeu si sa nu iubim lucrurile din lumea aceasta trecatoare. Tanarul nostru s-a incurcat in pazirea celei dintai si mai inalte porunci: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, si din tot cugetul tau. El pazise toate celelalte porunci si s-a ferit de pacatele tineretii care rod sanatatea trupului si a sufletului si aceasta i-a fost de mare folos pentru viata pamanteasca, trecatoare, dar, pentru viata cea vesnica, ceva mai mult.
Ca sa ajunga la desavarsire omul trebuie sa se lepede nu numai de bogatii, ci si de sine, insa lucrul acesta este foarte greu. Cati tineri nu vin la biserica si se roaga inainte de examene, dar dupa ce le-au luat si ajung oamenii cu functii mari, imbogatindu-se nu-si mai fac nici macar o Sf. Cruce la culcare. Ingamfandu-se, s-au departat tot mai mult de Dumnezeu si astfel ajung nici sa nu mai creada in El. Indiferenta, raceala si departarea multora de Biserica si de Dumnezeu i-a facut pe multi sa cada intr-o viata dezordonata, murdara si nenorocita.
Asa se povesteste despre un oras din America � New Mexico � care, pe la 1875, era locuit numai de mari bogatasi. Se numea orasul libertatii depline, iar cei care veneau sa se aseze in el erau oamenii bogati, cu pacate multe, plini de pofte lumesti. In acest oras nu exista atunci nici o religie, nici o biserica, nici o lege si nici o scoala. Fiecare era liber sa traiasca cum vrea. Ce s-a intamplat insa cu orasul acesta? Cu timpul, s-au indobitocit cu totul. S-au inmultit hotiile, crimele, intr-un chip inspaimantator, incat 40% din populatie si-a vandut averea si a parasit orasul. In 50 de ani acest oras a devenit o ruina de ziduri si de suflete distruse. Asa vor pati toti cei care cauta fericirea fara Dumnezeu, fara legea Lui si fara Biserica lui Hristos.
Tanarul din Evanghelia de astazi era plin de bogatii si, totusi, il interesa viata vesnica. Dar tineretul nostru de astazi care este foarte bogat in pacate, isi da oare seama ce dureri si suferinte ii vor aduce aceste pacate si indeosebi pacatul desfranarii si al betiei? Usor se incurca tinerii in pacatul desfranarii, de unde pleaca si celelalte pacate: mintirea parintilor, nedreptati si chiar ucidere, fiind omorati prunci pantece. Se departeaza astfel de spovedanie, de impartasanie si, traind fara cununie religioasa, ajung la pieire sufleteasca si trupeasca.
Oamenii chibzuiti, cu judecata, cand vor sa-si cladeasca o casa, pun o temelie durabila din material sanatos, ca sa fie casa fara igrasie si sa nu ploua in ea si sa strabata lumina soarelui. Asa ar trebui sa priveasca tinerii lucrurile si atunci cand se intemeiaza o casnicie. Dar, din pacate, ei nu mai umbla acum dupa binecuvantarea Dumnezeiasca, ci se unesc fara cununie religioasa, zamislesc copii in posturi si sarbatori, in chefuri si betii, iar acesti copii devin o povara grea pentru parinti, caci toata viata acesti parinti se vor lupta cu ei, pentru ca ei se nasc epileptici, indraciti, bolnavi cu capul, cu nervii si cu sangele stricat.
Iata casa zidita, de parinti fara intelepciune pe nisip, expusa valurilor infuriate, bolilor, suferintelor si, daca nu se indreapta, vor plati in iad cu suferinta vesnica. Mama care a nascut copii fara cununie religioasa sa nu se mai intrebe de ce nu se marita fata la timp si sa nu mai spuna ca are cununiile legate, pentru ca s-a nascut fara cununie, fiind zamislit un astfel de copil in desfranare. Dumnezeu ingaduie suferinta pentru astfel de mame care n-au avut grija sa plece de la casa parinteasca cu binecuvantarea lui Dumnezeu.
Mai inainte, fetele nu plecau de acasa fara binecuvantarea parintilor. De aceea aveau pace in casa, copii buni, sanatosi, credinciosi, cu rusine si respect. Tineretul nostru insa umbla printr-un mare intuneric pierzator de suflet si prin mijlocul a multe curse periculoase.
Am gasit scris intr-o carte veche, ca un calator intr-o noapte, pe o vreme de furtuna si ploaie, a intrat sa se adaposteasca intr-o casa parasita. S-a asezat bucuros in acel adapost, dar un fulger a luminat incaperea si atunci a vazut o priveliste ingrozitoare: un sarpe mare se tara spre el, in timp ce altii mai mici se urcau pe pereti; ochii unei bufnite straluceau intr-un colt, in timp ce in celalalt colt statea o lighioana cu gura deschisa. Calatorul ingrozit, fugi repede afara din acest cuib de serpi si lighioane spurcate.
In chipul acestui calator, care s-a adapostit prin intuneric in acest adapost plin cu jivine, traiesc toti acei tineri si tinere, care, orbiti, duc viata intr-un salas sufletesc plin de lighioane fioroase ce stau gata sa-i sfasie. Asa este casa unde locuiesc cei necununati la biserica, nespovediti si neimpartasiti; cand vad insa ca sunt sfasiati de fiarele cele periculoase, de pacatele cele grozave care le ranesc sufletul de moarte, abia atunci alearga la ajutor. Pentru multi insa este prea tarziu, caci unele rani sunt adanci, distrugatoare si aproape fara leac.
Aceasta departare de lumina Evangheliei lui Hristos, de morala credintei noastre crestine ortodoxe, aduce peste ei cele mai mari nenorociri sufletesti si trupesti. De aceea sunt nelinistiti, bolnavi si chinuiti pentru ca fara Dumnezeu nu se poate pace si liniste. Asa sunt unii de orbiti si intunecati, caci cu toata suferinta tot nu vor sa iasa din casa cea blestemata si otravitoare plina de lighioane periculoase, adica de poftele cele desarte si de pacatele ce otravesc sufletul si trupul. Una din poruncile legii vechi este sa nu minti, pe care a amintit-o Domnul si tanarului bogat de astazi. Cei care au citit Sf. Scriptura stiu ca diavolul este tatal minciunii, caci el a mintit pe Adam si Eva in rai si tot el a mintit lumea pana la potop, facand-o sa supere pe Dumnezeu. El a mintit, deci, lumea in cursul veacurilor si a reusit diavolul sa-si faca pe pamant o multime de copii, caci s-a umplut pamantul de mincinosi si multi parinti se tanguiesc de copiii lor care-i mint in multe feluri. Cata lume nu sufera din cauza acestui mare pacat al minciunii, multi intemeindu-si casa sufletului, furand, omorand si parand tocmai pe temeiul minciunii, dar nu va merge mult si casa aceasta a mincinosilor se va scufunda.
Unul din pacatele mari pe care il fac copiii si tinerii � ca despre ei este mai mult vorba astazi � este necinstirea parintilor. Aceasta porunca scrisa cu degetul lui Dumnezeu este una dintre cele zece porunci, foarte importanta si de mare folos pentru viata aceasta pamanteasca. Dumnezeu zice: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti multi ani pe pamant.�
Iata deci ca binele copiilor consta in cinstirea parintilor, adica sa-i asculti cand te invata sa faci fapte bune, sa mergi la biserica, sa crezi in Dumnezeu si, in general, cand te invata de bine. Sa-i iubesti, sa nu-ti fie rusine cu ei, sa-i ingrijesti cand sunt batrani si bolnavi si sa le porti de grija dupa ce au plecat din viata, facandu-le cele necesare pentru sufletul lor.
Dar ce vedem la tinerii nostri? Multi isi necinstesc parintii, le e rusine cu ei ca sunt tarani saraci, iar ei � oameni cu carte; unii nu le mai zic nici pe nume si ii supara ingrozitor cu neascultarea, obraznicia si rautatea lor. Asa ii fac pe parinti sa-i blesteme si astfel, la casatorie, in loc de binecuvantare parinteasca ii ajung blestemele si ajung ca tot asa sa li se faca de catre copiii lor. Unii din tineri au ajuns pana acolo cu rautatea incat au ridicat mana asupra parintilor lor, iar, dupa moarte acestora, i-au dat uitarii fara sa se ingrijeasca de sufletul lor si pentru aceasta Dumnezeu ingaduie sa vina peste ei fel de fel de greutati, suparari si necazuri.
Sa nu ne jucam cu blestemul parintesc. Voi tineri, care mai aveti parinti in viata, straduiti-va sa le faceti cat mai multe bucurii, caci numai atunci sunteti binecuvantati de Dumnezeu: cand ii ascultati pe parintii care va invata credinta cea dreapta. Atunci cand va vor indemna la fapte rele, sa nu-i ascultati, caci nu gresiti. Mari pacate fac parintii care se baga in casa copiilor cununati religios ca sa le strice casnicia. Pe parintii acestia ii asteapta suferinte mari pe lumea aceasta si va fi greu de ei si la iesirea sufletului.
Domnul Hristos a mai spus tanarului din Evanghelia de astazi: sa nu furi. E bine sa stie tot crestinul lucrul acesta ca tot furt inseamna cand furi cinstea cuiva prin vorbele si minciunile tale. Tot furt se numeste atunci cand furam ziua Domnului � ziua duminicii � si, in loc sa o pastram cu credinta si sfintenie, mergand la biserica, pierdem timpul pe aiurea, mergand in diferite locuri printre betivi, hulitori si batjocoritori de cele sfinte. Cei care merg in astfel de locuri si asculta astfel de hule se fac impreuna partasi la pacat.
Diavolul, acest mare vanator de suflete a reusit sa distruga multa lume si indeosebi tineretul, pe care l-a ruinat cu o arma foarte puternica: cantarea. Cantecele lumesti si dracesti nu lipsesc astazi aproape din nici o casa, in timp ce cantarea religioasa crestinul nostru n-o mai are in gura, in minte si in inima asa cum o aveau primii crestini. Cantarile lumesti, zgomotoase si necuviincioase nu lipsesc nici dupa Sf. Taine (cununii, botezuri) si nici la sarbatorile cu sfinti mari (onomastici). Atunci este hulit Dumnezeu prin cantarile cele diabolice si crestinii cad lesne prada ispitelor, iar tineretul se lasa vrajit de aceste momeli.
Asa povesteste o legenda a vechilor greci de primejdia sirenelor. Acestea erau un fel de zane cantatoare, care prin cantecele lor vrajite ademeneau pe trecatori, furandu-le vointa, producandu-le un fel de betie dulce, care ii facea sa sara in valurile marii, unde-si aflau moartea si mormantul. Trecand pe langa insula aceasta cu sirene, Iason, un mare conducator de osti, a poruncit lui Orfeu sa cante cu harfa lui. Cantarea acestuia a intrecut si a acoperit glasul si cantarile sirenelor, iar acestea s-au vazut batute cu propria lor arma si de aceea au sarit de pe insula in mare si s-au prefacut in stanci.
Sa biruim si noi lumea cu armele pe care le foloseste ea: cantarile lumii, sa fie coplesite de cantarile Domnului, iar petrecerile lumii sa fie acoperite de petrecerile duhovnicesti. Multi fac haz de cantarile crestinesti pe care le mai canta unii crestini prin casele si locurile lor de munca. Multi rad si spun ca numai la biserica trebuie cantate, ca si cand Dumnezeu s-ar gasi numai in biserica. Acestia cand ies din biserica, incuie usa si, cu aceasta, considera ca au inchis inauntru si pe Dumnezeu si astfel El nu mai aude si numai vede relele pe care le facem noi. E o mare greseala aceasta.
Sa cantam lui Dumnezeu in tot timpul si-n tot locul, asa cum se spune in psalmi si sa prefacem si noi in stanci sirenele cele pierzatoare de suflete. Sa nu mai cada nici un suflet in ghearele demonilor si ale ratacitilor, care folosesc si ei niste cantece, dar sunt niste cantece pierzatoare de suflet. Feriti-va de ei si cantati cantarea bisericii noastre crestine. Ca Iason si Orfeu sa vaslim pe marea aceasta involburata catre patria cereasca, iar duhurile necurate se vor stinge si nu ne vor mai arunca in valurile pieirii sufletesti si trupesti.
Dar crestinii nostri sunt in mare primejdie. Multi tineri au cazut in aceste trei patimi rele: betia, desfranarea si fumatul. Chiar si femeile au luat aceste patimi iar multe au un pacat pe care barbatii nu-l au, si anume pacatul vrajitoriei si al descantecelor. Ca si pe Eva, diavolul a reusit sa le insele pe femei si le-a facut sa-i ceara lui ajutor prin vraji, descantece, ghicitul in carti si cafea. Multe isi spurca barbatii cu fel de fel de vraji si murdarii. Iata cum ne minte diavolul, iar dupa aceea urmeaza certuri, batai si despartire, iar pace nicidecum nu va mai fi. Sa nu ne inselam, frati crestini, si sa nu lasam pe diavolul sa rada de viata noastra si de sufletul nostru. Diavolul este un mare inselator si vrea sa ne prinda in ghearele lui pe toti. El vrea sa distruga sufletul si trupul crestinului. Nu are nici un pic de mila nici de copiii care raman pe drumuri, nici de sotia care plange. El se bucura pentru ca este un mare ucigas de suflete si de trupuri omenesti.
Imi amintesc ca se spunea despre Vlad Tepes cum a strans odata la curtea lui pe toti cersetorii din tara si le-a dat un ospat plin de toate bunatatile. O zi si o noapte a tinut veselia acestui ospat. Au mancat si baut cersetorii, ca niciodata in viata lor, dar pe urma s-a intamplat un lucru groaznic: Vlad Tepes, caruia i se mai zicea si Vlad Dracul, i-a strans pe toti si i-a bagat intr-un fel de magazie mare, careia i-a dat foc. Asa au platit cu viata lor bietii cersetori.
Tot astfel stau lucrurile si cu desfatarile lumii acesteia. Diavolul � voievodul intunericului � cheama pe toti la ospatul desfatarilor, spunand ca aici e raiul si iadul. Oamenii asculta de glasul lui si se strang gramada ca oile la ospatul diavolului. Dar, vai, amarnic vor plati acest ospat ca si cersetorii lui Vlad Tepes. Diavolul, care i-a ospatat, ii va pofti apoi in temnitele si focul de veci.
De aceea, luati aminte, frati crestini, ca nu degeaba zice Domnul Hristos ca nu se poate sluji la doi domni si ca nu oricine zice "Doamne, Doamne!� va intra in Imparatia cerului. Sa va siliti sa cunoasteti tainele mantuirii pe care sa le invatati din Biserica Crestina Ortodoxa de la slujitorii altarelor si din cartile sfinte. Mai ales, trebuie puse in practica aceste invataturi, caci nu e de ajuns doar sa le stiti. Trebuie sa va antrenati cu astfel de invataturi, caci altfel nu puteti intra in viata cea vesnica. Daca n-ar face antrenament, sportivii n-ar putea castiga medalii in concursuri si jocuri olimpice. Asa si crestinul, trebuie sa se antreneze mereu ca sa nu ajunga prada ispitelor si, avand si putina vointa, va invinge toate greutatile. Daca acesti sportivi isi dau atata osteneala pentru o cinste trecatoare, cu atat mai mult trebuie sa ne antrenam si sa luptam noi crestinii ca sa castigam Imparatia cerului cea nepieritoare si vesnica.
Am vazut ca tanarul din Evanghelia de astazi trebuia sa renunte la avutie ca sa placa Domnului. Sa ne intrebam si noi fiecare, daca nu avem ceva la care sa renuntam. Chiar daca nu venim la biserica, nu cumva trebuie sa renuntam si noi la niste zorzoane, parfumuri, ca sa ne fie rugaciunea de folos? Poti renunta tu, frate crestin, la aceste mode atunci cand vii la biserica, ca sa nu superi pe Dumnezeu?
La biserica trebuie sa venim curati, smeriti si modesti, astfel ca Domnul sa ne dea iertarea pacatelor si sa ne ajute sa invingem patimile si ispitele. Poti renunta tu, frate crestin, la tutun, bautura, vorbe urate si injuraturi, la o multime de pacate, vicii si patimi inveninate, care stapanesc lumea poate mai mult ca niciodata? Sa stiti ca nici inainte de potop nu s-au facut pacatele acestea care se fac acum pe pamant.
Noi suntem crestini, ne-am lepadat de satana, ne-am botezat si am jurat sa-L iubim pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lume; de aceea, sa fim gata sa ne dam chiar si viata pentru dragostea lui Dumnezeu. Tanarul bogat din Evanghelia de astazi a plecat intristat, caci a iubit mai mult bogatia si toate cele lumesti, facand din ele dumnezei la care sa se inchine pana la sfarsit. Sa nu plecati intristati si ingandurati ca el nici unul de aici; sa nu vi se para grele cuvintele pe care le-ati auzit, caci unde nu vom putea noi, ne va ajuta Dumnezeu, numai sa-i cerem sa ne ajute.
Nu exista patima, nu exista pacat de care sa nu ne putem lasa, caci avem pecetea Fiului Sau, pecetea botezului pe fruntile noastre, numai sa cautam si sa renuntam la bogatia pacatelor. Daca ne intereseaza cu adevarat mantuirea sufletului, ca pe tanarul din Evanghelie, sa ne lepadam de lucrurile Diavolului si sa mergem cu bucurie pe urma pasilor lui Iisus, in urma invataturilor Lui. Vremea vietii noastre trece mai mult cu nori negri decat cu zile senine si frumoase. Se duc zilele noastre si vine batranetea, pentru cei care o vom mai apuca, caci s-ar putea sa nu avem parte nici de o groapa. Iata de ce este bine sa ne facem noi cu mana noastra ceea ce trebuie sa ne faca altii.


Rugaciune

Dumnezeule vesnic, Cel ce stapanesti si imparatesti peste tot, trimite Harul Tau cel ceresc peste credinciosul Tau popor si da-ne puteri depline ca sa stam alaturi de Tine. Izbaveste-ne de toate ispitele vicleanului si fa-ne cu puterea Ta ca sa ne despartim de orice pofta lumeasca; ca, in clipa cand va suna trambita Ta, sa fim aflati pe drumul mantuirii si al vietii vesnice, ca sa ne bucuram si noi cu Tine in ceruri
. Amin.
 
 
<<---more--->>

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu